De pe frontul glorios al războiului, pe frontul umilitor al păcii. Aceasta a fost soarta celor mai mulți militari care au luptat în Razboi, cu arma în mână pentru România, după 1945 până în prezent. Regimul comunist a distrus cam toată elita armatei, mii de ofițeri înfundând pușcăriile sau lagărele din Siberia.
Grosul trupei, formată din țărani, a fost tratată mai apoi cu „recunoștința” pensiilor „speciale” mizere de la CAP, de câteva sute de lei, laurii războiului regăsindu-se numai în cărțile de propagandă si pe umerii politrucilor comuniști. Pe vremea lui Ceausescu bunicii mei care au fost atât pe frontul de est cât si pe cel de vest, au avut pensii cât să-si pună în fostele ranițe câteva pâini si trei sticle de ulei cumpărate de la oraș cu rația. Dacă nu aveau sprijinul familiei, ar fi fost muritori de foame la bătrânețe când nu mai puteau să muncească.
După 1989 veteranii nu au contat mai mult…rămăseseră mai puțini si nu prezentau așadar un mare interes electoral in regimul „democrat”. La fel si deținutii politici, mulți dintre acestia fiind în acelasi timp si veterani de război. Fiecare regim post ”revoluționar” le-a tot promis ambelor ”categorii” pensii, recompense, recunoasterea meritelor…le-au tot promis si i- au tot amânat în speranța că acesti Bătrâni ai Țării vor muri până la urmă, se vor împuțina, si ”statul”, mai bine zis gașca, va face economie la buget. Dar ei, Bătrânii cu ranițe sau cu lanțuri la picioare, nu cu pensii sau recompense strălucitoare se încăpățânau să nu moară, căci războiul si pușcăriile politice i-au făcut mai tari, Dumnezeu dându-le ani în plus. Ei au fost cea mai călită generație, pe front și pe ogoarele Țării, muncind din zori până-n noapte cu mămăliga cea de toate zilele în traistă.
Marea lor ”pretenție” a fost dintotdeauna una singură, anume ca cei care au ajuns prin diferite conjuncturi la cârma Țării, pe care ei, cei cu ranițe si lanțuri au făurit-o, să nu-și bată joc de rănile lor, de suferința si jerfa prin care ei au clădit noțiunile de Independență, Suveranitate, Unitate, Demnitate. Printre gloanțe, obuze si tranșee pline de sânge, de camarazi sfârtecați, au clădit ei aceste Idealuri. Pentru Libertatea de a fi români. Dar cine să înțeleagă aceste noțiuni? Cine să înțeleagă Vremea Voievozilor, Timpul Răzeșului, starea de milenii a Țăranului Liber? Politrucii de ieri si de azi? De zeci de ani avem o cloacă, căci nici măcar clasă nu-i pot spune, politică ruptă total de popor. De poporul lui Gheorghe din Bădărăi, de pe malul Prutului, care până când a închis ochii, la 96 de ani, mi-a spus că el este Răzeș, că pământul îl are de la Domnul Ștefan Vodă care l-a lăsat străbunilor lui. Gheorghe cel purtător de raniță, știa, înțelegea, Gheorghe, țăran soldat român simplu, care tăia porcul de Crăciun cu baioneta de pe front, își dădea seama de Rânduiala Lucrurilor.
La fel si Nea Luca din Dobârlău Vale, Covasna, si el stia. Dar cine este, a fost, Nea Luca? Luptător din ,,Divizia de Cremene” a Vânătorilor de Munte, cea condusă de Generalul Ion Dumitrache. Dumnezeu să-i odihnească pe amândoi. În curând, politrucii, trădătorii de Țară vor răsufla pe deplin usurati, nu vor mai avea cui să dea pensii, diviziile cu raniță si lanțuri vor dispărea complet de pe pământ; Vor rămâne însă în urmă Icoanele si Steagurile lor. Mărturii. Până când nu vom înțelege că trebuie să reconstruim lupta lor, si nu să fim parte a ”luptei” caruselului antiromânesc, nu vom izbândi, nici măcar nu vom face un sfert de pas pe drumul izbândei, ci dimpotrivă, vom bate pasul pe loc în confruntări fraticide, regizate de maeștri Propagandei.
”Nebunii” aruncă cu bolovani în apă, cine se aruncă după ei, fie si dintr-un impuls bun, greșește. Afirmați, ridicați steagul luptei, nu rămâneți doar la stadiul de dat replici. În momentul în care ei, vă vor da vouă replici, atunci veți fi Răzeși. Nu e ușor… pe Valea Uzului am reușit. Bătrânii înțelegeau asta. Doamne ajută!
