Un medic neurolog din Bucureşti, aflat sub influenţa alcoolului combinat cu medicamente din categoria benzodiazepinelor, este cercetat pentru că a intrat de două ori într-o cafenea şi a tăiat cu o macetă cablul de internet şi un senzor de iluminat, dar a şi dat foc într-o încăpere.
Medicul a fost surprins de camerele de supraveghere, fiind plasat sub control judiciar. ”La data de 11 februarie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 1 Poliţie au prins în flagrant şi, ulterior, au reţinut un bărbat, în vârstă de 33 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de distrugere.
În fapt, la data menţionată, Secţia 1 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în jurul orei 01.00, a observat prin intermediul sistemului de supraveghere video, că în interiorul unei cafenele din Sectorul 1 ar fi intrat o persoană, care ar fi secţionat cablul de furnizare a serviciilor de internet, precum şi cablul de alimentare aferent senzorului de iluminat, amplasate în exteriorul localului”, a transmis Poliţia Capitalei.
Sursa citată de News.ro a precizat că la faţa locului poliţiştii au găsit un bărbat, având asupra lui o macetă, de aproximativ 55 cm.
Bărbatul a încercat să fugă pe străduţele adiacente, fiind urmărit şi prins de poliţişti. Cel în cauză a fost somat, însă acesta a încercat să fugă, moment în care a fost imobilizat de către poliţişti. Medicul a fost somat, însă acesta a încercat să fugă, moment în care a fost imobilizat de către poliţişti.
Ancheta a arătat că acelaşi bărbat, în 16 decembrie, prin forţarea uşii de acces, bărbatul ar fi pătruns în incinta aceleiaşi cafenele, moment în care ar fi incendiat camera de depozitare, fiind provocate distrugeri la nivelul pereţilor.
”De asemenea, au fost distruse mai multe bunuri, printre care şi obiecte electronice, prejudiciul fiind de aproximativ 7.000 de lei. Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, faţă de acesta fiind dispusă ulterior măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile”, a mai transmis Poliţia Capitalei.
Surse din anchetă au precizat că bărbatul se numeşte Andrei Căpraru şi este medic specialist neurolog în cadrul Centrului de Diagnostic şi Tratament Dorobanţi, iar faptele le-ar fi comis pe fondul consumului de alcool combinat cu medicamente din categoria benzodiazepinelor.
Credit foto / Sursa: Doctorul zilei