Principalul factor în câştigarea unui război îl reprezintă moralul unui popor, iar acesta se măsoară cel mai bine când vezi procentul de tineri care vrea să lupte pentru a-şi apăra ţara. Este şocant, însă, să observi că majoritatea tinerilor din România nu ar fi dispuşi să meargă la război pentru a-şi apăra ţara, iar principala justificare este că de fapt nu mai au ce apăra. De cele mai multe ori, dau vina pe politicieni pentru această stare.
Nici când vine vorba de a lucra în armată, tinerii nu mai sunt la fel dornici ca în anii trecuţi să fie soldaţi şi gradaţi voluntari, concurenţa pe aceste posturi a scăzut şi mulţi pleacă după câţiva ani.
În ultimul sondaj Avangarde, publicat pe 8 februarie 2024, se arată că doar 37% dintre tinerii între 18 şi 35 de ani ar fi dispuşi să urmeze programul de militar voluntar pentru a intra în rezerva operaţională şi a fi gata de luptă, iar 72% dintre tinerii între 18 şi 35 de ani nu sunt de acord cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Mai mult, majoritatea populaţiei din România, 71 la sută, consideră că Armata României nu ar face faţă dacă am fi atacaţi.
Este o realitate tristă faptul că statul român nu a găsit mijloacele prin care să-i motiveze pe tineri să se angajaze în armată sau să urmeze unul din programele voluntare. Politicienii preferă mai degrabă să ascundă problemele, ieşirea generalului Gheorghiţă Vlad, şeful Statului Major al Apărării, care a prezentat lipsurile din Armată, inclusiv faptul că 6.000 de militari au părăsit instituţia militară doar anul trecut, majoritatea fiind soldaţi şi gradaţi, nu a fost percepută ca un semnal de alarmă şi a fost imediat criticată, inclusiv de prim-ministrul Marcel Ciolacu şi nu cred că oficialul militar va mai fi lăsat prea curând să-şi exprime liber opiniile.
Tinerii par cei mai dezamăgiţi de actuala clasă politică şi în comentariile la ştirile despre înrolare spun că nu au ce sau de ce să apere România. În caz de război, inamicul nu atentează la proprietatea individuală. Rusia nu vrea garsoniera vasluianului sau terenul agricol al brăileanului. O putere inamică vrea să controleze o ţară, să schimbe regimul politic, să influenţeze piaţa şi eventual principalele sisteme ale ţării, cum ar fi politica externă, economia, politica internă, sistemul juridic etc.
Românii nu-i iubesc oricum pe actualii politicieni şi nu ar regreta foarte mult schimbarea lor, mulţi deja sunt de partea extremiştilor care propăvăduiesc ideile Kremlinului, iar tinerii educaţi visează să înveţe şi să muncească în ţările din vest, nu doar pentru un salariu mai bun, dar şi pentru viaţa într-o comunitate care se concentrează pe nevoile cetăţenilor.
De asemenea, nici principalele sisteme din ţara noastră nu sunt iubite de români şi nu ar vrea neapărat să le apere, când în toate sondajele majoritatea crede că ne îndreptăm către o direcţie greşită. Sistemul politic s-a dovedit cel mai corupt şi nociv, de altfel. Prin controlul tuturor funcţiilor, de la directorul de spital, la cel de şcoală şi secretarul de la primărie, sistemul politic a umplut toate poziţiile guvernamentale cu o masă umană slab pregătită, coruptă şi dezinteresată să rezolve problemele românilor.
De cele mai multe ori, românii sunt nevoiţi să se descurce singuri: găsesc un doctor potrivit şi-l motivează, caută meditatori pentru copii, o cunoştinţă la primărie să-i rezolve problemele şi aşa mai departe.
Este de ajuns să iei în calcul Vama, de exemplu. Se ştie de vameşi că sunt corupţi în proporţie mare de zeci de ani, dar nimeni nu a făcut nimic până să ne preseze cu Schengenul. Şeful de Vamă este pus politic, strânge partea lui din şpagă şi trimite la cel care l-a numit şi aşa mai departe.
În România, în majoritatea sistemelor funcţionează mici mafii pentru controlul puterii şi distribuirea banilor. Toate aceste sisteme corupte, controlate de cel politic, au afectat justiţia, sănătatea, învăţământul, economia şi au spulberat speranţele românilor într-o ţară normală.
Şi atunci nu trebuie să ne mirăm că un tânăr nu este dornic să-şi dea viaţa pentru ţară, când cei plătiţi să apere interesele şi bunul mers al ţării se comportă ca adevăraţi inamici, de zeci de ani.
La acest lucru se adaugă şi faptul că peste 70 la sută din tehnica militară este de pe vremea bunicului tânărului care ar merge în armată, cu slabe şanse să scape cu viaţă în caz de conflict. România are doar o brigadă din opt echipată cu transportoare moderne şi are mari lipsuri la echipamentele moderne individuale şi de grupă.
Nici salarizarea nu este una motivantă. Un soldat, pentru 2.800 de lei pe lună trebuie să fie primul care intră în tranşee cu o armă veche de decenii, să lupte cu un inamic superior, iar în timp de pace, pe lângă pregătirea de luptă este şi om de serviciu – când face sectoarele, mecanic – când întreţine blindatul sau maşina, grădinar, zugrav, instalator etc. El este obligat să plece cu lunile în misiuni, să stea de sărbători la muncă, este primul care este chemat de acasă să dea zăpada când firmele plătite cu bani grei nu fac faţă, sau noroiul din curtea unui sătean, al cărui primar nu a făcut nimic pentru a preveni o inundaţie.
La toate acestea, se adaugă restricţiile meseriei de militar: nu poate să protesteze pentru drepturile lui, nu are dreptul la opinie publică despre armată sau politică, trebuie să anunţe când pleacă din oraş, să ceară aprobare când pleacă din ţară, nu are voie să-şi ia alt serviciu, să-şi deschidă propia afacere şi nu poate intra într-un partid politic.
Nu este de mirare că Ministerul Apărării Naţionale are libere peste 5.000 de poziţii de soldat şi gradat voluntar, mai mult de zece la sută din totalul acestei categorii de personal.
Credit foto / Sursa: Monitorul Apărării si Securității
