Un articol publicat pe site-ul Buletin de Carei.ro, invită cetățenii români „vineri, 30 iunie 2023, de la ora 13,00, la Biblioteca Centrală Universitară ,,Lucian Blaga” din Cluj Napoca să luați parte la conferința de presă convocată pentru tragerea unui semnal de alarmă privind soarta monumentelor românești din orașele transilvane.
Și-au anunțat participarea academicieni, profesori universitari, profesori, oameni de cultură, activiști civici, artiști, clerici, români care încă își prețuiesc cultura, istoria și identitatea națională.
Asaltul asupra statuilor și monumentelor românești atinge cote alarmante și necesită intervenția guvernului, a celor mai înalte foruri de cultură dar și a societății civile din moment ce administrațiile locale se fac vinovate de abuzuri flagrante și tratamente discriminatorii.
Suntem datori să ne protejăm statuile și monumentele simbol!
,,Pe-aici nu se trece”, au spus luptărorii români care s-au jertfit pentru patrie în primul război mondial! Nu vom permite nici noi ca să se treacă peste voința noastră românească, în țara noastră!
Suntem urmașii luptătorilor care și-au apărat teritoriile și zestrea culturală.
Anul trecut s-a mutat abuziv statuia lui Avram Iancu din centrul istoric al orasului Turda. Bustul lui Avram Iancu nu a primit aprobare de a fi amplasat în centrul Sibiului din motive ce țin…de estetica bustului.
S-a continuat cu scoaterea soclului grupului Scolii Ardelene și a statuilor Mihai Eminescu si Lucian Blaga din Cluj Napoca, interzicerea mențiunii cuvântului ,,ungur,, din inscripțiile referitoare la fapte istorice, ex.statuii Baba Novac din Cluj sau Vasile Lucaciu din Satu Mare.
La data de 15 iunie 2023, la Carei s-a votat un proiect ce va permite lucrări de flancare a Monumentului Ostașului Român cu plăci de beton și reamenajarea totală a parcului din jur prin construirea unui loc de joacă, a unui amfiteatru așa zis comemorativ, parcări, înlocuirea băncilor de lemn cu unele din piatră.
Societatea care a întocmit devizul de lucrări pentru Carei îi are ca arhitecți pe doi dintre cei care fac parte din comisia zonală de monumente istorice SM-MM-BH, Stefan Paskucz si Ildiko Mitru.
Plăcile de beton sunt în număr de 8 de fiecare parte a Monumentului de for public realizat de Gheza Vida și arhitect Anton Dâmboianu.
În nicio țară din lumea civilizată nu se permite modificarea proiectului unui arhitect, dreptul de autor este sfânt.
Eliberarea Monumentului Ostașului Român de pădurea de tuia ce obtura vizibilitatea sa a fost transformată de către Primăria Carei într-o afacere de 5 milioane de euro, numai bună de încasat sporuri de proiect pentru cei desemnați de primar.
Solicităm sprijinul tuturor celor care doresc să se implice în acțiunea de salvare a monumentelor și statuilor românești de umilința de a fi mereu mutate dintr-o parte în alta, scoase din centrele orașelor transilvane. Toate acestea s-au întâmplat cu acordul autorităților!
Trebuie să stopăm asaltul împotriva culturii, istoriei și identității românești! Veniți și luați atitudine! Nu stați deoparte! Suntem datori să ne protejăm monumentele simbol!”, îndeamnă organizatorii conferinței conform articolului publicat în Buletin de Carei.ro.
Credit foto: Buletin de Carei