După răstignire, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Pilat, invitat la un ospăţ dat în cinstea lui de mai marii evreilor, îngândurat şi îndurerat, ținea un ou în mână. Tocmai în acel moment, un centurion a năvălit în sală, strigând înspăimântat: „HRISTOS A ÎNVIAT!”.
Sceptic, ca orice aristocrat roman care nu mai credea de mult în zei şi în minuni, Pilat a replicat: „O să învie când se va înroși oul acesta”. Şi oul s-a înroșit de îndată. Minunea l-a făcut pe Pilat să scape oul din mână și a strigat: „ADEVĂRAT A ÎNVIAT”. De atunci a rămas obiceiul ca oamenii să se salute la Înviere cu aceste cuvinte.