La 28 octombrie 1874 s-a născut Constantin I. Parhon, autorul primei cărți de endocrinologie din lume, Parhon ocupă un loc de cinste în istoria medicinei universale, a fost unul dintre întemeietorii endocrinologiei mondiale. În România, a fost „părintele” şcolii româneşti de endocrinologie, director al Institutului de Endocrinologie (unul dintre primele create la nivel international) si creatorul primei catedre de endocrinologie din lume, la Facultatea de Medicina din Bucuresti.
– S-a născut la 15 octombrie 1874, în zona Argeș, la Câmpulung Muscel, dar a început școala la Piatra Neamț unde l-a cunoscut pe Ion Luca Caragiale, apoi gimnaziul si liceul la Focșani si Buzău apoi s-a mutat în Ploiești unde a obtinut bacalaureatul după care a studiat medicina la București.
– In anul 1909 publica in colaborare prima carte de endocrinologie din lume, in franceză (care era limbă internațională) „Les secretions interns” contribuind cu acest tratat de sinteza la patrimoniul stiintelor medicale.
– Ulterior a activat ca medic si profesor universitar în Iași si București, a scris peste 400 de lucrari de interes medical timp de 20 de ani.
– In anul 1946 in timpul guvernului Dr. Petru Groza se înființează Institutul de Endocrinologie cu numele medicului “I.C. Parhon”. Ulterior, Parhon fost si director al Institutului de geriatrie intre anii 1952-1957, fiind mentorul Anei Aslan.
– După 1990, valorosul medic Parhon a fost contestat pentru activitatea politica, deși murise de 21 de ani, din anul 1969. Parhon fusese membru al partidului comunist, dar viziunea politică nu umbrește meritele sale medicale, de ordin mondial. In realitate, Parhon activa in special ca medic si profesor de medicină, iar in politică a avut o funcție mai înaltă în perioada 13 aprilie 1948 – 2 iunie 1952 in care și-a continuat activitatea medicală la Clinica Endocrinologica, la Facultatea de Medicina din Bucuresti, atât ca medic cât si ca profesor pentru studenții mediciniști. Spre sfârșitul vieții a renunțat la orice activități politice, pentru a se dedica doar medicinei si publicării ultimilor lucrări.
– Parhon a studiat si cancerul, a descoperit ca sapte plante (busuiocul, menta, anasonul, valeriana, chimenul, levantica si nucul), nu se imbolnavesc niciodata de cancer, deci ar fi putut fi utilizate in lupta impotriva acestei boli necrutatoare, si le-a folosit in prepararea unui ceai, fiind astfel unul dintre medicii care au apreciat si folosit puterea vindecătoare a plantelor.
– A fost propus ca membru al Academiei Române şi preşedinte de onoare al Academiei.
BIBLIOGRAFIE – Stelian Neagoe – „Oameni politici români” 2007
– Nicolae C. Nicolescu – Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 – 2003) – 2003,
-„Les secretions interns” – 1909, scrisă în colaborare cu Moise Goldstein
– Doctor Nicolae Kretzulescu, 1944
– Manual de endocrinologie, 1945 – 1949, în colaborare cu Moise Goldstein şi Ştefan Milcu
– Profesor Victor Babeş, 1948.