LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Gutu – 4 Februarie: Inaugurarea oficială a Palatului Cercului Militar din București.
La data de 4 februarie a anului 1923, în prezenţa regelui Ferdinand şi a reginei Maria, a avut loc inaugurarea oficială a Palatului Cercului Militar din București. Trebuie amintit că Palatul Cercului Militar este monumentul istoric și de arhitectură ce face parte din edificiile de mare valoare ale patrimoniului cultural naţional românesc, iar ideea construirii unei instituții centrale de cultură a Armatei Române, datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, într-o perioadă în care Capitala se moderniza într-un ritm accelerat. Din păcate la începutul secolului XX au urmat mai mulți ani de discuții aprinse și de planuri abandonate, care au făcut ca „materializarea” construcției Palatului Cercului Militar să fie foarte anevoioasă. În cele din urmă, construcția Palatului Cercului Militar Național va începe în anul 1911, pe un teren aflat în intersecţia Căii Victorii cu Bulevardul Regina Elisabeta, pe locul fostei Mânăstiri Sărindar și sub impulsul decisiv al lui Nicolae Filipescu, ministru de război de la acea dată. Dar chiar dacă au demarat, în sfârşit lucrările, ele s-au desfăşurat cu foarte mare greutate,atât din cauza problemelor financiare şi tehnice apărute, cât şi din pricina disputelor acerbe dintre membrii echipei de proiectanți. În sfârşit, în primăvara anului 1916, construcţia a fost terminată la roşu, dar, în luna august a aceluiaşi an, România a intrat în război, alături de Antantă, fapt ce a făcut ca iarăși lucrările să se oprească. Campania din 1916 a armatei române, din “toamna pătimirii”, cum i s-a mai spus retragerii din Transilvania, a fost marcată de o suită de eșecuri, iar Oltenia, Muntenia și Dobrogea au fost ocupate de inamic, fapt ce s facut ca în decembrie 1916, Bucureștiul să fie ocupat de trupele Puterilor Centrale. La acea dată, principalele instituții ale țării precum Guvernul și Parlamentul , dar și familia regală se aflau la Iași, oraș devenit prin forța împrejurărilor,,capitala unei Românii ciuntite”. Astfel, lucrările la Palatul Cercului Militar au fost întrerupte. Dar chiar dacă Palatul, rămas neterminat, a fost într-un fel “inaugurat” de inamic, autoritățile de ocupație folosindu-l intens ,fie ca închisoare pentru militarii români, fie ca post de comandă al Comandamentului Militar German. Pentru bucureşteni, prezenţa forţelor inamicului în edificiul, ce s-a dorit a fi Palatul Cercului Militar al Armatei Române, a însemnat timp de doi ani, expresia ocupaţiei străine asupra capitalei şi a ţării. Dar la data de 1 Decembrie 1918, familia regală şi membrii guvernului s-au reîntors în Bucureşti, eveniment care s-a suprapus cu Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, adunare în care s-a hotărât unirea Transilvaniei cu România. Se încheia astfel, procesul de făurire a statului naţional unitar român la care visase atâtea generații de români. După război, lucrările la Cercul Militar s-au reluat , dar greutăţile au fost foarte mari, ceea ce a determinat ca finalizarea lor să mai întârzie câţiva ani. În sfârşit, la 4 februarie 1923, a avut loc inaugurarea oficială în prezenţa regelui Ferdinand şi a a reginei Maria, dar și a altor personalităţi militare şi ecleziastice. De acum încolo, Palatul Cercului Militar, prin monumentalitatea sa, se încadra în valorile urbanistice ale Capitalei, devenind un reper edilitar important al Bucureștiului. Ca un sediu care dispunea de toate facilităţile, Cercul Militar din Bucureşti a devenit, în perioada dintre cele doua războaie mondiale, un centru cultural şi modern al capitalei României, numeroase personalităţi, militare şi civile, din ţară şi străinătate, călcându-i pragul. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, instituţia a trecut printr-o serie de reorganizări care şi-au pus amprenta asupra activităţii sale. Cât priveşte clădirea în sine, ea a suportat şocul dezastrelor naturale şi al evenimentelor militare. A fost mai întâi marele cutremur din 10 noiembrie 1940, căruia Palatul i-a rezistat, fără mari distrugeri, deşi clădirile din jur, mai ales cele de pe Calea Victoriei, au fost destul de afectate. Au urmat bombardamentele aeriene anglo-americane din primăvara şi vara anului 1944 şi cele germane din august același an. Din fericire, Palatul nu a fost lovit, dar alte construcții simbol din preajma sa nu au avut același noroc și au fost mai mult sau mai puțin avariate. După scurtul răgaz al anilor 1945-1947, ce a creat iluzia unei reîntoarceri la normalitate, a venit perioada regimului comunist care a însemnat o impunere forţată a modelului sovietic în toate sferele societăţii româneşti. Armata a fost printre primele instituţii sovietizate, ea devenind una “populară”. În aceste condiţii Cercului Militar, pentru a i se păstra, totuşi, statutul pe care l-a avut până atunci, a fost investit cu denumirea de Casa Centrală a Armatei. Clădirea avea să fie afectată, totuşi, de devastatorul cutremur din 4 martie 1977, ceea ce a impus din partea autorităţilor eforturi organizatorice însemnate şi alocarea unor fonduri mari pentru refacere. După evenimentele din decembrie 1989, s-a încercat reîntoarcerea la vechea tradiţie militară, atât prin revenirea la denumirea iniţială de Cercul Militar Naţional, cât, mai ales, prin reconfigurarea activităţilor şi apropierea lor către necesităţile cadrelor militare din cea mai mare garnizoană a ţării. În anii care au trecut de la acest moment de răscruce a istoriei naţionale, Cercul Militar Naţional a cunoscut o perioadă fastă în evoluţia sa, devenind o instituţie etalon atât a Armatei României, cât şi a capitalei țării. Trebuie amintit că Palatul Cercului Militar Național adăpostește în prezent trei locații reprezentative: Cercul Militar Național, Biblioteca Militară Națională și Restaurantul Cercului Militar Naţional. Cele peste 26 de săli și saloane ale palatului, dispuse la subsol, parter şi cele patru etaje, sunt înfrumusețate cu tablouri aparţinând celor mai renumiţi pictori români contemporani, precum şi cu lucrări de artă, incluse în patrimoniul cultural românesc. Dintre cele mai importante locații ale Palatului amintesc ”Sala de Marmură” care a fost destinată încă de la început celor mai importante evenimente și poate fi socotită astăzi una dintre cele mai reuşite realizări ale arhitecturii româneşti. În această sală motivele decorative sunt de evidentă inspiraţie antică, cu stilizări şi prelucrări reprezentate de săbii, stilete, scuturi, lănci, coifuri, săgeţi, ori zeităţi ale războiului care toate amintesc de mediul militar al edificiului. Trebuie să amintesc aici si de „Sala Maură” plasată în prelungirea Sălii de Marmură, sală ce are pereţii îmbrăcaţi în lambriuri din lemn decorate cu frumoase motive ornamentale, ori plafonul conceput din casete de piatră, decorate cu motive florale stilizate ce sunt acoperite cu foiţă de aur. „Sala Bizantină” ce îşi trage numele de la arhitectura în stil bizantin, la care se adaugă elemente specifice artei tradiţionale româneşti și care este dominată de un şir de arcade cu frize din stucatură aurită. De asemenea „Sala Gotică” care reprezintă pentru multi o ambianţă arhitecturală deosebită, caracterizată printr-o superba boltă cu arcuri frânte în ogive și pardoseala în stil gotic bavarez. Tot în cadrul Palatului Cercului Militar din București putem admira „Sala Norvegiană”, inspirată din atmosfera specifică Nordului Europei, cu candelabre în forma unor corăbii ale vikingilor, plafon din lemn cu grinzi terminate în console, reprezentând chipuri de animale fantastice, inspirate tot din mitologia scandinavă. Toate acestea fac din Palatul Cercului Militar National din București unul dintre cele mai frumoase clădiri ale Bucureștiului.
Credit foto / Sursa: Lecția de istorie
