LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu – 30 Martie: Cumpărarea regiunii Alaska de către Statele Unite.
La data de 30 martie 1867 Statele Unite a cumpărat Alaska și insulele Aleutine de la Rusia țaristă, cu suma de 7,2 mil. de dolari, o sumă considerată foarte mică în comparație cu teritoriul achiziționat. Dar pentru a înțelege ce a determinat Rusia țaristă să vândă acest teritoriu pe o sumă atât de mică , trebuie să amintim ca la jumătatea secolului al XIX-lea Rusia trecea prin serioase dificultăți financiare şi era în pericol de a pierde Alaska, fără vreo compensație, în favoarea Regatul Unit al Marii Britanii, principalul său inamic din Războiul Crimeei, război ce a avut loc între anii 1853–1856. În aceste condiții, țarul Alexandru al II-lea a hotărât să vândă Alaska , iar în anul 1859 vine și prima ofertă pentru acest teritoriu, de la americani. Numai că în scurt timp a urmat Războiul Civil din SUA, război ce a dus la suspendarea negocierilor privind Alaska, și abia în anul 1866, după încheierea ostilităților, țarul l-a instruit pe ambasadorul său în SUA, Eduard de Stoeckl, să reia negocierile cu Statele Unite, negocieri la care un aport important l-a avut un cetățean american de origine română, George Pomutz, cel care deținea la acea dată funcția de consul al Statelor Unite la Sankt Petersburg. Negocierile au durat însă mai mult timp , până la data de la 30 martie 1867, când după o ședință nocturnă, la ora 4:00 dimineața, a fost semnat contractul ce privea vânzarea regiunii Alaska , la un preț de 7.200.000 de dolari pentru o suprafață de 1,7 milioane de kilometri pătrați. Astfel achiziția s-a dovedit extrem de inspirată deoarece la doar câțiva ani după cumpărare, această regiune își va dezvălui importantele bogății naturale și în special zăcăminte de aur. Soarta regiunii Alaska s-a schimbat și mai mult odată cu descoperirea unor importante zăcăminte de petrol in anul 1968, ceea ce a determinat o explozie a industriei extractive si construirea unei mari conducte de petrol numită Trans-Alaska, ce a fost terminata in anul 1977. Astăzi, teritoriul cumpărat de la ruși in 1867 este un important stat american, având un Legislativ propriu format dintr-o Camera a Reprezentanților cu 40 membri si un Senat cu 20 membri, asta la o populație de numai 750.000 de locuitori.
Credit foto / Sursa: Lecția de istorie