LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu – 24 noiembrie: Moartea marelui om politic român Ion I.C. Brătianu.
La data de 24 noiembrie 1927, a încetat din viață Ion I.C. Brătianu, cunoscut și ca Ionel Brătianu, om politic român, care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 precum și în viața politică din România modernă. Ionel Brătianu a fost de cinci ori președinte al Consiliului de Miniștri, de trei ori ministru de interne, de două ori ministrul al apărării naționale și de două ori ministru al afacerilor externe, el fiind și conducătorul delegației române la Conferința de Pace de la Paris după terminarea Primului Război Mondial. Ion I. C. Brătianu a fost una dintre cele mai mari personalităţi politice din istoria României, de numele lui legându-se numeroase evenimente precum Marea Unire de la 1918, introducerea votului universal, reforma agrară, adoptarea Constituţiei din 1923 și multe altele. Viaţa sa aproape s-a confundat cu aceea a Partidului Naţional Liberal, pe care l-a condus în calitate de președinte din 1909 și până la moartea sa din 24 noiembrie 1927, în condiţii din câte se pare suspecte, din cauza unei inflamaţii a amigdalelor care a dus la o gravă complicaţie septicemică.
Credit foto / Sursa: Lecția de istorie