LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu – 13 octombrie: Bătălia de la Câmpul Pâinii.
La data de 13 octombrie, 1479 a avut loc bătălia de la Câmpul Pâinii din apropiere de localitatea Șibot, la 25 de kilometri de Alba Iulia, dintre o puternică armată turcească condusă de Ali Mihaloglu, pașa de Vidin şi o armată creștină din care făceau parte trupele voievodului Transilvaniei Istvan Báthory şi un corp de călăreți ce avea în frunte pe comitele Timișoarei, Pavel Chinezul. Amintesc faptul că la începutul lui octombrie 1479, turcii au invadat Transilvania cu o armată de peste 45.000 de soldați, care s-au deplasat cu rapiditate, jefuind și arzând totul în cale. În fața acestui pericol, Pavel Chinezul comitele Timișoarei şi comandantul armatelor din sudul Regatului Maghiar, a fost însărcinat de regele Matia Corvin să vină în ajutorul voievodului transilvănean Istvan Báthory. Documentele istorice „spun” că alături de un prim corp de armată turcesc ce a trecut Dunărea pe la Giurgiu, s-a aflat și un corp de oaste muntean condus de pretendentul la tronul Valahiei, Basarab cel Tânăr Țepeluș, corp de oaste care va înainta pe Valea Oltului, până la confluența cu Lotrul și se va uni cu oastea turcească condusă de Ali Bey . O altă armată otomană condusă de Iskender Bey venea dinspre Caransebeș prin Hațeg, astfel că după ce atacă şi jefuiesc Hațegul şi Hunedoara, otomanii se îndreaptă spre Alba Iulia și fac joncțiunea armatelor pe Valea Mureșului lângă Orăștie. Turcii vor întâlni însă armata creștină la Câmpul Pâinii în apropiere de Șibot, loc unde va avea loc o luptă sângeroasă și unde oștenii lui Pavel Chinezul vor lupta cu o deosebită vitejie și vor obține o mare victorie. Astfel, mai mult de jumătate din oastea otomană va cădea pe câmpul de bătălie, iar o legendă populară spune că după această luptă și după marele ospăț care a avut loc după aceea, comitele Pavel Chinezul a jucat bătuta, ținând la fiecare subțioară câte un cap de turc, pe un al treilea cap de turc ținându-l în dinți.
Credit foto / sursa: Lecția de istorie