LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu – 11 Octombrie: Condamnarea la moarte la data de 11 octombrie 1953 a voluntarilor anticomuniști parașutați în România.
Între 1951 şi 1953, aviaţia militară americană a paraşutat în România ocupată de armata sovietică, mai mulţi voluntari români în scopul desfăşurării unor acţiuni de rezistenţă armată împotriva consolidării comunismului în România. Acești voluntari făceau parte din fosta Mişcarea Legionară, iar operaţiunile lor erau integrate unui proiect mai amplu ce viza ieșirea țărilor est europene de sub influența Moscovei, proiect coordonat direct de preşedintele american Harry Truman în colaborare cu cel francez Vincent Auriol. Au fost recrutaţi astfel, peste 100 voluntari, atât pentru paraşutare si actionare în România, cât și pentru activitatea contrainformativă. Pregătirea voluntarilor s-a realizat în centre de instrucţie din Franța, iar finanţarea și dotarea tehnică au fost asigurate de Guvernul american. Instrucţia consta în însuşirea telegrafiei Morse, deprinderea de confecţionare a legitimaţiilor şi actelor de identitate false, folosirea diferitelor arme pentru apărare, identificarea locului de paraşutare și cunoaşterea amănunţită a acestuia, interpretarea hărţilor militare, dar și executarea a numeroase salturi cu parașuta. Acești voluntari antrenați aveau misiunea să contacteze grupurile de rezistenţă din munţi, să-i aprovizioneze pe aceștia cu arme, muniţie, medicamente și fonduri necesare continuării luptei împotriva comunismului. Din păcate, după ce au efectuat mai multe acțiuni de informare a populației despre pericolul reprezentat de comunism și după ce au ţinut în tensiune timp de aproape doi ani organele Securităţii, un număr de 13 voluntari anticomuniști au fost prinşi prin trădare și condamnaţi la moarte la data de 11 octombrie 1953. Ei au fost executaţi prin împușcare, alături de susţinătorii care îi ajutaseră, la data de 31 octombrie 1953, în locul numit Valea Piersicilor, de lângă penitenciarul Jilava.
Credit foto / Sursa: Lecția de istorie