LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu – 20 martie: Nașterea lui Alexandru Ioan Cuza.
La 20 martie 1820, la Bârlad, judeţul Vaslui, România, s-a născut Alexandru Ioan Cuza. A fost un om politic român, domnitorul Moldovei, domnitorul Ţarii Româneşti, apoi domnitorul Principatelor Unite Române, devenind astfel primul şef de stat al României. Alexandru Ioan Cuza provine dintr-o veche familie boierească din judeţul Fălciu (astăzi în judeţul Vaslui), mari proprietari de pământ cu diverse ranguri în administraţiile domneşti din Moldova. Primii ani din viaţă, îi petrece studiind la pensionul francez Sachetti din Galaţi, apoi la Iaşi, unde îi are colegi, printre alţii, pe Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri. În 1835 îşi ia diploma de bacalaureat la Paris, apoi urmează studii universitare de drept şi medicină, pe care nu le finalizează, şi devine membru al Societăţii economiştilor de unde îşi va înainta demisia în 1840.
În 1844, Cuza s-a căsătorit cu Elena Rosetti. După ce s-au căsătorit, tânăra familie s-a stabilit în modesta casă a părinţilor lui Cuza, Ion şi Sultana, din Galaţi. Elena nu a putut avea copii, însă, ea i-a crescut ca pe propriii săi copii pe cei doi fii avuţi de Cuza cu amanta lui. În 1848 in timpul „Primăverii Popoarelor”, Cuza s-a implicat activ în mişcarea revoluţionară moldovenească. A fost alături de Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo şi Costache Negri când a fost redactat, în august 1848, programul „Dorinţele partidei naţionale din Moldova”, în Cernăuţi. In 1851 este Director al Ministerului de Interne, primind în această perioadă şi rangul de vornic. Intre anii 1855-1856 ocupa din nou funcţia de preşedinte al Judecătoriei Covurlui. La 6 iunie 1856, este numit părcălab de Galaţi, însă imediat după decesul domnului Ghica este destituit de caimacamul Teodor Balş. După câteva luni, noul caimacam, Nicolae Vogoride, antiunionist şi dornic de a-şi face partizani îl renumește pe Cuza părcălab şi îl reintegrează în cadrele armatei, avansând în numai două luni de la gradul de sublocotenent la cel de maior. La data de 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie este ales domn şi în Tara Românească. Puse în faţa faptului împlinit, Marile Puteri acceptă alegerea lui Alexandru Ioan Cuza. După alegerea sa ca domnitor, tot în acest an, 1859, Cuza a creat armata naţională prin contopirea forţelor militare ale celor două principate şi a înfiinţat Statul Major General. În 1860, înfiinţează prima universitate din ţară, cea de la Iaşi, care mai târziu va lua numele domnitorului, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Între 1863-1865, Cuza îl are alături pe Mihail Kogălniceanu, în funcţia de prim-ministru, care i-a permis să pună în aplicare reformele foarte necesare. In 1866 „Monstruoasa coaliţie”, cum a fost denumită, formată în special din marii latifundiari şi oameni de afaceri, având şi sprijinul unei părţi a armatei, îl obligă pe Cuza să abdice pe 23 februarie. Acesta părăseşte Bucureştiul două zile mai târziu.
Alexandru Ioan Cuza şi-a trăit restul vieţii în exil în diverse oraşe europene. La 15 mai 1873, Alexandru Ioan Cuza se stinge din viaţă, din cauza unui anevrism în hotelul Europa din oraşul german Heidelberg, cu doar câţiva ani înainte că România să îşi câştige independenţa. A fost înmormântat iniţial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinţei sale, iar după Al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.
Sursa: Lecția de istorie
