Curtea de Apel București a respins cererea Parchetului General de revizuire a deciziei de achitare a foștilor ofițeri de securitate Marin Pîrvulescu și Vasile Hodiș, cei care l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu.
„În temeiul art.459 alin. (5) Cpp, respinge, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie şi de revizuentele-părţi civile Ursu Andrei Horia şi Ursu Ştefan Olga împotriva sentinţei penale nr. 196/F/17.10.2019 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 238/A/27.07.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei”, se arată în decizia instanţei, informează Agerpres.
În octombrie 2023, Parchetul General a solicitat anularea deciziei, pe calea revizuirii, prin care torţionarii Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş au fost achitaţi definitiv de Instanţa Supremă pentru săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase.
Procurorii arătau în cererea de revizuire că există fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de judecători atunci când au soluţionat dosarul torţionarilor lui Gheorghe Ursu.
Credit foto / Sursa: NapocaNews