,,Cea mai profundă răutate am văzut-o la unii oameni ce mimează bunătatea absolută. Orice vorbă a lor e numai miere, iar sub vorbe fierbe veninul.
Cea mai adâncă ticăloșie am găsit-o la unii oameni ce pozează în sfinți și în cucernicie întruchipată. Sub mantia de <sfânt> ascut pumnale.
Cea mai mare necredință o găsesc la unii oameni ce își clamează neîncetat credința. Cu Dumnezeu în gură la orice cuvânt și cu inima neagră de ură.
Se plasează singuri de partea raiului și în dreapta lui Dumnezeu și trimit în iad pe oricine nu le susține părerea.
Unii dintre cei mai nemiloși oameni sunt cei ce predică iertarea. Când sunt puși în starea de a ierta, devin colți și gheare.
Și, paradoxal, am găsit bunătate la oameni ce nu se pretind buni.
Am găsit cinste la oameni ce nu se cred sfinți.
Și așa am învățat să caut Omul, dincolo de aparențe și măști, dincolo de vorbe goale și pretenții. Să mă uit în suflet ca într-o carte…” – (Aldea Luminita).
♾️Adevăr. Rece ca apa de izvor. Că așa e adevărul, vine să trezească, să zdruncine, să tămăduiască, mai apoi. DACĂ îl accepți.
Mi-au revenit în minte cuvintele unui Bătrân al Neamului, pe care veșnicia îl va păstra în cuibarul sufletului meu:
Un sfânt adevărat niciodată nu se va vedea pe sine sfânt. Ceilalți îl simt astfel. El vede doar urcușul, cărăruia și semenii.
Atât.