Chiar dacă declarativ Iranul a ameninţat cu escaladarea conflictului, liderul religios al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, i-a transmis şefului organizaţiei teroriste Hamas când s-au întâlnit la Teheran, la începutul lunii noiembrie, că Iranul nu va intra în război, fiind, de altfel, supărat că liderii iranieni nu au fost nici măcar avertizaţi despre atacul terorist din 7 octombrie, conform Reuters, care citează mai multe surse oficiale.
Un alt lider regional, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat Occidentul cu escaladarea războiului şi chiar transformarea acestuia într-o confruntare a „crucii contra semilunii”, dar până la urmă s-a limitat doar la ameninţări şi declaraţii, în ultima, cea de miercuri, precizând că „Israelul este un stat terorist”.
Egiptul şi Iordania exclud din start intrarea în război de partea Hamas şi doresc cât mai degrabă încetarea ortilităţilor, de frica refugiaţilor palestinieni care nu sunt deloc bine văzuţi de conducerile acestor ţări. Nici Libanul nu este dornic să ia partea, militar, Hamas, chiar dacă militanţii Hezbollah şicanează cu rachete nordul israelului. Siria şi Irak au propriile conflicte interne şi nu se pot angaja într-un război regional.
Singurii care au declarat război Israelului sunt rebelii Houthi din Yemen, susţinuţi de Iran, dar această ţară este la 2.000 de km distanţă de Israel, având Arabia Saudită şi Iordania între ele, singura „contribuţie” a acestora la susţinerea Hamas-ului sunt dronele şi rachetele cu rază lungă pe care le trimit pe direcţia Israelului, din care una a căzut într-un oraş staţiune din Egipt.
De altfel, Statele Unite s-au asigurat că acest conflict nu va escalada, au dus o activitate diplomatică intensă în regiune, dar au dislocat şi o forţă armată impresionantă, cu trei grupări de nave, conduse de portavioanele USS Gerard Ford şi USS Eisenhower, precum şi Unitatea 26 Expediţionară, la bordul navei amfibie de asalt USS Bataan şi navei de debarcare USS Carter Hall. SUA au mărit, de asemenea, numărul de aeronave F-35, F-16, F-15 şi A-10 din regiune, precum şi numărul de sisteme antiaeriene PATRIOT şi THAAD.
Şi alte state, în special Marea Britanie şi Franţa au dislocat nave, la care se adaugă grupările de nave ce erau oricum în zonă, precum cea NATO SNMG 2. Nici flota, sau forţele terestre şi aeriene israeliene nu sunt de neglijat şi reprezintă elemente de descurajare destul de convingătoare.
Navele sunt dispuse strategic, în estul Mării Mediterane, Marea Roşie şi Golful Persic, putând lansa atacuri cu aeronave şi rachete asupra oricărei ţări din regiune.
Până la urmă, gruparea Hamas nu va primi ajutor militar şi trebuie să se descurce singură, cum poate. Până acum, teroriştii Hamas s-au ascuns prin tuneluri, unii chiar în rândul populaţiei civile, evită luptele directe şi speră că cei aproape 240 de ostatici îi va salva de la eliminare, cel puţin pe capii militari ai reţelei.
Până la un acord de încetare a focului, Israelul bombardează masiv Fâşia Gaza şi avansează cu trupele în nord, unde oraşul Gaza este încercuit şi asediat.
În această încleştare care pare să nu ducă la niciun rezultat politic încă, peste 1.200 de israelieni şi 11.000 de palestinieni şi-au pierdut viaţa.
Israelul şi-a stabilit obiectivele războiului, să elimine gruparea Hamas şi să elibereze ostaticii, în timp ce liderii Hamas nu au spus clar, în afară de mesajele propagandistice în care declară eliminarea totală a israelienilor, nici de ce a declanşat atacul terorist din 7 octombrie, nici la ce se aşteaptă de la acest război pornit în urma acelui atac.
Am văzut că sunt mulţi analişti care consideră că Hamas a atacat, deoarece Israelul urma să normalizeze relaţiile cu mai multe state islamice, lucru care ar fi dus la izolarea mişcării palestiniene pentru dobândirea teritoriilor pierdute. Dacă acesta este motivul real, Hamas şi-a îndeplinit parte din obiectiv, deoarece în acest moment lumea islamică este profund afectată de tragedia persoanelor civile din Gaza.
Credit foto / Sursa: Monitorul Apărării si Securității
