Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înalpreasfintitul Calinic a fost operat cu succes la Institutul de Boli Cardiovasculare Iaşi, iar starea acestuia este buna. Medicii ieseni i-au implantat un stimulator cardiac performant. Luni, prelatul a fost adus cu un elicopter SMURD la Iasi fiind transferat de la Spitalul Judetean Suceava.
„Inalt Prea Sfintitul Calinic este foarte bine in momentul de fata. A depasit momentele critice prin care a trecut in cursul zilei de ieri ca urmare a unei tulburari de conducere atrioventriculare, un bloc atrioventricular total, care a determinat practic aparitia unei sincope. Domnia sa a mai avut sincope, inclusiv anul precedent, dar pentru ca este o boala tranzitorie este greu de obiectivat si atunci nu s-a stiut de unde apar problemele. A ajuns in conditii foarte bune la noi, transportat de serviciul SMURD de la Suceava. Imediat cum a ajuns a fost supus unor interventii chirurgicale de implantare a unui simulator cardiac bicameral extrem de performant care in momentul de fata ii asigura protectia pe termen lung, iar prognosticul domniei sale este unul foarte bun”, a declarat Lucian Statescu – Sef clinică chirurgie cardio-vasculară IBCV Iași.
Sursa: Știri din Bucovina