Țara asta e plină de oameni valoroși care, din păcate, lucrează în anonimat sau quasi anonimat. Profesorul Radu Deac nu este un necunoscut, însă nici nu este suficient de bine cunoscut de societatea românească, deși are atât de multe de spus.
La peste optzeci de ani, chirurgul de numele căruia este legat primul transplant de inimă în România este activ, chiar plin de viață. Inima este ca vântul. Există cât timp bate, spunea profesorul. Încă inima îi bate pentru și printre pacienți.
L-am întâlnit la București, la un eveniment generos, unde a fost premiat pentru întreaga activitatea medicale, din palmaresul căreia a făcut parte inclusiv folosirea unei grefe cardiace de porc la una dintre intervențiile chirurgicale făcute. Ne-am încheiat seara cu domnia sa povestindu-ne despre oamenii pe care i-a salvat și care trăiesc și astăzi, bătându-le o altă inimă în piept decât cea cu care s-au născut. Pe listă a avut inclusiv pacienți buzoieni, unii dintre ei sportivi. O biografie bogată și o viață dăruită vieții și totuși o viață insuficient cunoscută, deși societatea actuală are nevoie acută de valori, de oameni adevărați, de modele reale.
Radu Deac e impecabil. Ținuta perfectă. Modestie desăvârșită. Cumpătare. Eleganță comportamentală. Nu s-a plâns de nimic, nu a blamat pe nimeni, ci a povesti simplu, fără emfază, uneori cu umor, situații de viață.
Mi-ar fi plăcut să văd astfel de oameni la televizor vorbindu-le românilor. Cu toții am gândi altfel.
