Cu regrete și multă tristețe în suflet, l-am pomenit astăzi, împreună cu soția sa, pe colegul nostru, agent șef principal Irinel Scripcaru din cadrul Centrului Medical Județean Botoșani al Ministerului Afacerilor Interne, trecut la Domnul pe 11 iunie a.c.
Vorbele sunt de prisos și nu pot descrie, așa cum s-ar cuveni, un OM în adevăratul sens al cuvântului.
Câți dintre noi nu i-am cerut măcar o dată sfatul, conștienți de dăruirea, profesionalismul și experiența acumulată în cei peste 25 de ani dedicați profesiei de asistent medical?
Din păcate, acum nu mai ești alături de noi, dar nu te vom uita niciodată, pentru tot ceea ce ai fost de-a lungul atâtor ani, pentru disponibilitatea, sprijinul, bunătatea și empatia care te-au caracterizat întotdeauna.
Odihnește-te în pace, prieten drag! Să-ți fie țărâna ușoară!
Credit foto: Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani