În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările cu caracter religios organizate în mai multe localități, în cooperare cu efective de poliție și poliție locală.
Sâmbătă, începând cu ora 13.00, jandarmii vor acționa pentru siguranța participanților la ,,Marșul pentru Viață”, organizat de Protopopiatul Botoșani în parteneriat cu Asociația Tineretului Ortodox Român – Filiala Botoșani, pe traseul Biserica Buna Vestire – str. Octav Onicescu – Blvd. Mihai Eminescu – Pietonalul Unirii – str. Cuza Vodă – str. Marchian – Blvd. George Enescu – Biserica Sfânta Treime.
În aceeași zi, jandarmii vor fi alături de cetățenii prezenți la ,,Marșul pentru Viață” desfășurat în municipiul Dorohoi, de la ora 12.00, la evenimentele cu aceeași denumire din orașele Săveni și Ștefănești, precum și la manifestările similare din comuna Dângeni.
De asemenea, efectivele de jandarmerie vor lua măsurile necesare pentru ca liniștea enoriașilor de la Biserica Romano-Catolică din municipiul Botoșani să nu fie tulburată pe timpul slujbei religioase prilejuite de sărbătorirea Învierii Domnului.
Nu în ultimul rând, jandarmii botoșăneni vor acorda sprijin Grupării de Jandarmi Mobile Bacău la misiunea de asigurare a ordinii și siguranței publice pe timpul desfășurării partidei de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani – Poli Iași și vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale în zona Sălii Polivalente ,,Elisabeta Lipă”, la Concursul național ,,Tărâmul Dansului”.
Având în vederea că deplasarea coloanelor la aceste manifestări religioase se va efectua și pe partea carosabilă, polițiștii rutieri vor lua măsurile necesare pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal, în vederea prevenirii unor incidente nedorite.
Recomandăm conducătorilor auto să acorde atenția cuvenită participanților la aceste marșuri și să reducă viteza de deplasare până la limita evitării oricărui pericol, participanților să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, iar în cazul sesizării unor fapte antisociale să solicite sprijinul acestora în mod direct, în cel mai scurt timp, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.