Ieri, 15 ianuarie 2024, la Botoșani, asociația Scut Botoșănean alături de platforma civică LIDER a marcat momentul împlinirii anilor de la nașterea românului absolut, Mihai Eminescu.
Aula Colegiului „A.T. Laurian” din municipiu a găzduit manifestarea culturală „Eminescu trăiește prin noi”, proiect aflat deja la a VII-a ediție, inițiat și coordonat în continuare de Bogdan Cărăușu, președintele organizației. „Eminescu trăiește prin noi” este o inițiativă de trezire culturală a tinerilor, cu precădere a elevilor din ciclul liceal și gimnazial care, fiind cei mai tineri dintre botoșăneni, au datoria de a păstra vie peste ani memoria poetului nepereche.
După câteva cuvinte din partea organizatorului, evenimentul a adus în fața a zeci de elevi o personalitate remarcabilă a urbei noastre, pe doamna Lucia Olaru Nenati – poetă, prozatoare, ziaristă, eminescolog, cea căreia îi datorăm ființarea Memorialului Ipotești, dar și cea care a purtat valoarea scriiturii eminesciene peste ocean.
Întâlnirea a continuat cu participarea tinerilor laurieni, care au cântat și au spus poezii pe versurile lui Mihai Eminescu sau chiar creații proprii care vorbesc despre locul esențial pe care acesta îl ocupă în dezvoltarea lor, încă de pe băncile școlii.
Partener în inițiativa Scutului Botoșănean a fost trupa de teatru antic „Katharsis” a Colegiului „A.T. Laurian”, doamna coord. prof. dr. Coca Dorica ocupându-se în mod atent de pregătirea momentelor artistice.