Hram de Buna Vestire – astăzi, 25 martie 2024. Mănăstirea Moldoviţa este unul dintre cele mai frumoase lăcaşuri de cult din România. Pictura exterioară, care s-a păstrat foarte bine, reprezintă principalul punct de atracţie al mănăstirii.
Într-un colț de Rai, printre monumentele istorice şi de arhitectură ale Bucovinei, ce sunt înscrise şi pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, se află şi Mănăstirea Moldoviţa, una dintre cele mai importante ctitorii din epoca domniei lui Petru Rareş. Este situată în comuna Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava, la o distanţă de aproximativ 15 km de comuna Vama. Ctitorită în 1532 și zugrăvită în 1537, ea pare o fortăreață, cu zidul de incintă înalt de 6 m și n gros de 1,2 m, prevăzut cu trei turnuri masive pe latura de răsărit. Pentru valoarea sa artistică, culturală şi istorică, lăcaşul de cult deţine din 1975 premiul „Mărul de aur“, acordat, sub patronajul UNESCO, de Asociaţia internaţională a jurnaliştilor şi scriitorilor din Turism, pentru toate cele cinci mănăstiri cu fresce exterioare din Bucovina (Voroneţ, Suceviţa, Humor, Moldoviţa, Arbore). Muzeul Mânăstirii Moldoviţa expune numeroase obiecte de artă, cărţi rare etc. Se remarcă două epitafuri din vremea lui Ştefan cel Mare, precum şi un jilţ, atribuit, după tradiţie, voievodului Petru Rareş.
Înălţat de Petru Rareş în 1532 şi zugrăvit în 1537, lăcaşul este înconjurat la est de munţii Ciumârnei şi Dealul Obcinei, la nord Dealul Mănăstirii, iar la vest se zăresc crestele munţilor Argelul şi Sicrieşul, pentru ca în partea sudică să se găsească satul Vatra Moldoviţei. Tradiţia aminteşte de existenţa acestei mănăstiri încă din timpul voievozilor muşatini. Situaţia generală a lăcaşului de cult, cu toate că a fost una dintre mănăstirile moldovene care s-a bucurat în viaţa Bisericii Ortodoxe de o mare cinste, totuşi nu a avut parte de atenţia cuvenită în trecut, mai ales în ceea ce priveşte conservarea ei. În anul 1785, Mănăstirea Moldoviţa a fost desfiinţată. Până în 1932-1934, când şi-a reluat activitatea ca mănăstire de maici, a suferit numeroase deteriorări. În perioada 1954-1960, Moldoviţa a fost restaurată şi înnoită. Acoperişul este refăcut în întregime, au fost degajate bazele turlei, fundaţiile şi soclul au fost consolidate, iar zidurile, turnurile şi chiliile refăcute. În perioada 1981-1982 s-a pictat în tehnica fresco paraclisul din incinta mănăstirii.
Cercetând documentele vremurilor demult apuse, realizezi cât de minunată este această oază de spiritualitate, care păstrează încă, în însăşi existenţa sa, un trecut istoric bogat, mai grăitor decât orice altă adnotare reportericească.
Biserica are hramul „Buna Vestire” pe 25 martie.
Biserica are hramul „Buna Vestire” pe 25 martie și sunt așteptați sute de oameni.
Pictura interioară și exterioară a bisericii este de o frumusețe deosebită, pentru care UNESCO a înscris monumentul pe lista patrimoniului mondial. Foarte important pentru istoria noastră este și tabloul votiv de pe peretele din dreapta naosului, înfățișandu-i pe Petru Rares, soția sa, Elena, și fiii lor, Ilias și Ștefan. Remarcabilă este și scena cu „Asediul Constantinopolului”. În pronaos se află cinci morminte ale unor dregatori moldoveni, iar în gropnița se găsește mormântul episcopului Efrem al Rădăuților. Turnul-clopotniță de la intrare este făurit din piatră și are o ușă masivă de lemn, întărită metalic.
În Mănăstirea Moldovița se afla și un muzeu, unde sunt expuse obiecte religioase, cărți rare, icoane, precum și doua remarcabile epitafuri din vremea lui Ștefan cel Mare. Tot acolo se mai găsește și un jilț, pe care tradiția i-l atribuie lui Petru Rareș. O mândrie a acestui muzeu o constituie și premiul „Mărul de aur”, acordat de Federatia Internațională a Ziariștilor.
Chiar dacă este mai izolată față de celelalte, Mănăstirea Moldovița este des vizitată de mii de turiști români și străini. Deşi zilnic se perindă sute, chiar mii de oameni, maicile care vieţuiesc în mănăstire îşi fac simţită prezenţa la modul cel mai discret cu putinţă. Fie că lucrează în gospodărie, la atelierele de pictură, la cele de broderie, cos la frumoasele veşminte bisericeşti ori îşi pun tot talentul în realizarea icoanelor în miniatură din praf de porţelan, totul se desfăşoară în bună rânduială. Maicile au comportamentul şi chipul monahului de la munte, tăcut, cu capul plecat a smerenie şi ochii îndreptaţi spre pământ. Ridică privirile doar când îşi împreunează mâinile la rugăciune şi fixează chipurile icoanelor.
Credit foto / Sursa: Știri din Bucovina