Viktor Orban a fost la conducerea Ungariei din 1998 până în 2002 şi, din nou, din 2010 până în prezent. La acea vreme, a dominat politica maghiară şi, într-o anumită măsură, viaţa maghiară. Însă, la finalul săptămânii trecute, regimul său a fost pus la încercare de zeci de mii de protestatari, care s-au adunat în Budapesta şi care au cerut demisia lui. Protestele au continuat şi în weekend. De când a devenit premier, mai bine de un deceniu în urmă, opoziţia maghiară a fost divizată şi, în general, ineficientă. Pentru mulţi oameni, lupta împotriva regimului său, după atât de mult timp, este un eveniment incredibil, indiferent dacă duce sau nu la demiterea sa.
Ca lider al Ungariei, Orban a creat o ideologie care a influenţat alte ţări. Are două dimensiuni decisive. Prima este faptul că s-a opus migraţiei spre Ungaria. În urmă cu 10 ani, milioane de persoane din Orientul Mijlociu au venit în Europa, ca refugiaţi, unde multe guverne le-au permis să intre în ţară, chiar şi dacă exista rezistenţă în plan intern. Poziţia lui Orban, însă, a mers contra liberalismului european. Acesta a susţinut că Ungaria nu este un loc, ci o cultură, şi că valurile de imigranţi ameninţau acea cultură şi acea istorie a ţării sale. Poziţia sa s-a bucurat de susţinere în Europa Centrală, unde coaliţia anti-migraţie a creat o opoziţie faţă de perspectiva dominantă la Bruxelles. Cu timpul, perspectiva lui Orban a câştigat tot mai mulţi adepţi în Europa.
De asemenea, Orban a avut o atitudine ostilă faţă de ceea ce unii numesc „cultură woke”, adică o atitudine ostilă faţă de homosexualitate. Criticile lui s-au bazat pe o înţelegere conservatoare a creştinismului, însă mai ales pe ideea că homosexualitatea ar putea corupe societatea maghiară. Din nou, acesta se poziţiona contra liberalismului european şi, din nou, perspectiva sa a atras adepţi în mai multe ţări, în timp. În cele mai recente alegeri olandeze, de exemplu, partidul lui Geert Wilders, un aliat puternic al lui Orban, a luat locul partidului liberal al cărui lider a fost unul dintre cei mai mari critici ai lui Orban.
Influenţa asupra ideologiei lui Orban a ajuns şi în SUA. În timpul unei vizite în SUA, în martie, Orban a avut o întâlnire intensă cu Donald Trump. Dacă a schimbat sau nu unele dintre opiniile lui Trump este nesigur, însă, aparent, au ajuns la un numitor comun şi au vorbit unul despre celălalt în discursurile lor.
La întoarcerea din acea călătorie, Oban părea să fie stabil din punct de vedere politic. Cu toate acestea, o forţă anti-Orban îşi făcea locul, construită pe ideea că regimul lui Orban este corupt şi că anumite persoane se îmbogăţeau pe spatele oamenilor. Într-un fel, există acum o dezbatere mai degrabă asupra valorilor morale între cei „woke” şi presupuşii corupţi – una care ar putea apărea, în cele din urmă, şi în alte ţări. Însă, de această dată, l-a lovit pe Orban. Nu este clar ce se va obţine cu aceste proteste. Nemulţumirea faţă de presupusa corupţie este răspândită pretutindeni, însă la fel este şi ideea că Orban reprezintă Ungaria.
O altă dimensiune a dramei din jurul lui Orban are legătură cu Ucraina. Înainte de invazia rusească, în timp ce NATO încerca să-şi stabilească strategia, Orban a mers la Moscova pentru a avea o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin. În timpul acelei întâlniri, Orban a sugerat că cererile Rusiei sunt rezonabile şi că sancţiunile împotriva Kremlinului nu vor funcţiona. Făcând asta, a atras critici din partea aliaţilor Ungariei în NATO. La scurt timp după începutul războiului, Orban a refuzat să pună la dispoziţie forţe maghiare sau măcar să permită NATO să transporte sau să depoziteze arme pe teritoriul ţării – un pas în spate pentru campaniile NATO şi UE de susţinere a Ucrainei, care are graniţă cu Ungaria. În ceea ce priveşte Rusia, poziţiile lui Orban au fost mai degrabă mai apropiate de Putin decât de Europa.
Deciziile lui Orban faţă de Ucraina au părut să fie o încercare de a urma publicul maghiar, care nu vrea să fie implicat în război, în general, aşa cum nu a vrut nici imigranţi. Orban a fost mereu un politician eficient. Asta face evenimentele de săptămâna trecută să fie şi mai surprinzătoare. Orban pare să se fi pierdut, iar dacă va exista o schimbare politică la Budapesta, este posibil ca poziţia maghiară faţă de NATO şi Rusia să se schimbe şi ea.
Însă vremea lui Orban nu s-a încheiat încă. Şi chiar dacă s-a încheiat, nu este clar dacă oponenţii săi au o viziune care să meargă dincolo de nemulţumirea lor faţă de corupţie, astfel încât să aducă o schimbare Ungariei.
*Articol semnat de GEORGE FRIEDMAN.
Credit foto / Sursa: Monitorul Apărării si Securității
