Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, consideră că ziarista Ramona Ursu este un „jurnalist onest și credibil”, după ce aceasta din urmă i-a luat un interviu.
Problema, așa cum remarcă siteul MihailNeamțu.eu, este că Ramona Ursu are o lungă istorie în care l-a atacat violent pe Patriarhul Daniel, alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, precum și biroul de presă al Patriarhiei, din care face parte chiar Bănescu.
Conform sursei menționate, care a cercetat articolele scrise de Ursu, ziarista are peste 10 ani de atacuri la adresa Patriarhului Daniel.
De-a lungul vremii, Ramona Ursu l-a numit pe Patriarhul Daniel în fel și chip:
„Preanefericitul”, „Preanecuratul”, „Tovarășul Dan Ilie Ciobotea”, un „popă cu o figură acră”, care „ a transformat Sfânta Parascheva într-un ritual păgân de muls milioane de la proştii care încă mai cred că îşi pot cumpăra cu galbeni iubirea lui Dumnezeu”.
Dănd dovadă de o inventivitate demnă de cauze mai bune, Ramona Ursu l-a mai numit pe șeful direct al Patriarhului Daniel drept cel mai „baron dintre popii ţărişoarei”.
Catedrala Mântuirii Neamului, proiectul principal al PF Daniel, este numit de Ramona Ursu „o monstruozitate”.
Catedrala dedicată Eroilor Neamului a izvorât „doar din mințile și inimile schimonosite ale unor popi măcinați de orgolii, orbiți de putere, de bani”, consideră Ramona Ursu.
Deși l-a avut ca țintă principală pe Patriarh, Ramona Ursu a mai avut vreme și de alți ierarhi ai Sfântului Sinod.
Ea i-a înfierat pe PS Iustin al Maramureșului, PS Paisie Lugojanul, ÎPS Ioachim al Bacăului, ÎPS Pimen al Sucevei (între timp răposat) și pe ÎPS Teodosie al Tomisului.
Certificarea Ramonei Ursu drept „jurnalist onest și credibil” din partea reprezentantului Patriarhiei Române este cu atât mai șocantă cu cât în trecut, respectiva a insultat chiar biroul de presă din care face parte și Vasile Bănescu, dar și agenția Basilica.
Potrivit Ramonei Ursu, la agenția Basilica găsim: „ artileria virtuală de spălat creierele prostimii, botezată pe nedrept basilica.ro”, iar la Biroul de Presă ar lucra „preacredincioasele slugi” ale lui PF Daniel. Adică foștii și actualii colegi ai lui Vasile Bănescu.
Motivul? Biroul de Presă și agenția Basilica au publicat un drept la replică față de ceea ce au considerat atacuri la adresa Patriarhului Daniel, „într-un limbaj incalificabil, calomnios şi nedemn”.
„Atacul grobian al jurnalistului de la Adevărul nu mai miră pe nimeni de vreme ce, în urmă cu câţiva ani, acesta încerca obsesiv să convingă mai mulţi colegi de breaslă de a prelua teme de atac la adresa Bisericii Ortodoxe Române şi a slujitorilor ei de pe un blog la realizarea căruia s-ar fi implicat personal”, afirmau colegii lui Vasile Bănescu, atunci, despre ceea acesta numește, azi, „jurnalism onest și credibil”.
De-a lungul timpului, Ramona Ursu a susținut și cauza mișcării LGBT, îndemnând la boicotul Referendumului pentru Familie.
Amintim, demersul a fost susținut de BOR și de Vasile Bănescu însuși. Tot la fel, remarcă siteul MihailNeamțu.eu, Ramona Ursu a criticat creștinii care s-au opus ridicării unei moschei la București, pe motiv că „demersul este pașnic”.
Credit foto / Sursa: R3media