La Muzeul de Istorie din Suceava (MIS) are loc azi, 6 februarie, vernisajul expoziției „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere”. Profesorul dr. Andrei Pippidi, nepot al marelui savant Nicolae Iorga, a adunat și păstrat timp de decenii mărturii ale vieții, activității științifice, literare, eseistice, dramaturgice și politice ale lui Nicolae Iorga, pe care le-a donat Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), devenind astfel parte a patrimoniului național.
Colecția Iorga-Pippidi este formată din piese excepționale, care au fost pentru prima dată valorificate expozițional în anul 2022: actul de naștere al marelui istoric, actele de studii primare, gimnaziale și diplomele de licențiat și doctor; câteva dintre cele mai importante diplome de Doctor Honoris Causa de la marile universități ale Europei, precum și brevetele și medaliile primite de Nicolae Iorga de-a lungul vieții sale, conform informațiilor de pe pagina de Facebook a MIS. Sunt expuse şi documente, fotografii cu autograf primite de marele istoric de la Familia Regală a României, piese vestimentare, obiecte personale, documente aflate în patrimoniul Institutului „Nicolae Iorga” al Academiei Române, Arhivelor Naționale ale României și Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe.
Expoziția, realizată prin colaborarea dintre MNIR și Muzeul Național al Bucovinei, va fi deschisă în perioada februarie – martie 2024 la MIS.
Credit foto / Sursa: Ziarul Lumina