Cum să ne comportăm ca postul nostru să nu pară ostentativ în fața celor apropiați?
Ceilalţi nu trebuie să observe nimic în ce priveşte porţia, timpul şi calitatea mâncării lor. De cele mai multe ori, ...
Ceilalţi nu trebuie să observe nimic în ce priveşte porţia, timpul şi calitatea mâncării lor. De cele mai multe ori, ...
Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. VII, 58.1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 4, p. 263 „Tăcerea ...
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la sfinți, Omilia după cutremur, în Părinți și Scriitori Bisericești (2015), vol. ...
Unii copii care sunt ageri la minte, au uneori probleme şi se chinuiesc. Ei vor să le aranjeze pe toate ...
Să reţineţi că una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastră este aceea că în viaţă trebuie să-ţi cauţi ...
Tatăl nostru ne spunea: „Nu ştiu ce veţi face, dar va trebui să spuneţi «prezent» lui Dumnezeu de două ori ...
Să alungăm pricina supărării și să facem pace în casa noastră, încât și femeia să poată să se alipească de ...
Acest „eu” al tău este cel ce te-a chinuit, te chinuiește și îi chinuiește și pe alții. Numai atunci când ...
Părintele Justin Pârvu, Duhovnicul Neamului: „Aici toată țara este în paragină, iar tinerii noștri pleacă în lume. De ce? Pentru ...
De ce apar asemenea probleme în educaţie? Noi ne străduim să creăm un sistem ortodox, iar sistemul acesta se destramă, ...
© Mesagerul de Nord - Ziar online cu știri din România.
Libertatea omului este partea divină din el
© Mesagerul de Nord - Ziar online cu știri din România.