Enoch Burke a refuzat în trecut să numească un elev „în tranziție” prin pronumele „ei”. Cadrul didactic a fost închis acum pentru a treia oară, potrivit European Conservative.
Profesorul a ispășit aproximativ 400 de zile de carceră la închisoarea Montjoy, după ce a sfidat o ordonanță care îi interzicea accesul la școală.
Luni, 2 spetembrie 2024, Burke a fost reținut din nou în fața fostului său loc de muncă, Wilson’s Hospital School din County Westmeath.
El a fost condus la tribunalul dn Dublin, iar noaptea și-a petrecut-o tot în închisoarea Mountjoy. De data aceasta a fost condamnat pentru că a refuzat să dea un răspuns cu „da” sau „nu” când a fost întrebat dacă intenționează să se întoarcă la școală.
„Această instanță îmi refuză pur și simplu credințele mele religioase și dreptul meu la libertate religioasă. Eu sunt creștin. Am credință creștină. Credința mea este bărbat și femeie, Dumnezeu a făcut bărbat și femeie“, a spus Enoch Burke.
El a citat pasaje din Biblie și a spus că profesorilor li se „ordonă să forțeze transgenderismul asupra elevilor”.
Această „ideologie infernală”, a adăugat el, îi determină pe copii să ia blocanți hormonali și să fie „distruși pe viață”.
„Nu mi-am expus forțat convingerile asupra nimănui. Acea credință mi-a fost forțată. Mi s-a poruncit să hrănesc cu otravă elevii”, a mai zis el.
Cazul lui Enoch Burke
Calvarul lui Burke a început în 2022. Atunci, directorul școlii i-a informat pe profesori că un elev „în tranziție” ar trebui strigat pe noul nume și cu pronumele „ei”.
Burke i-a spus directorului că „s-a opus transgenderismului” din cauza credințelor sale religioase creștine evanghelice și a refuzat să se conformeze.
În același an, școala l-a plasat pe Burke în concediu administrativ cu plată integrală. Profesorul a continuat să meargă zilnic la școală, insistând că este acolo pentru a lucra. Școala a obținut apoi un ordin de restricție împotriva lui, pe care Burke l-a sfidat. Acest lucru a dus la arestarea și încarcerarea sa. A petrecut 100 de zile în închisoare înainte de a fi eliberat în decembrie 2022.
Apoi, Burke a fost închis pentru a doua oară în septembrie 2023, fiind eliberat în urmă cu 3 luni.
Credit foto / Sursa: R3media