Bianca Maria Cazacincu este o tânără voluntară în cadrul Asociației Social-Creștină „Sfântul Ioan Iacob de la Crăiniceni”. S-a născut în satul Podriga, comuna Drăgușeni, județul Botoșani și este elevă a Liceului „A.T. Laurian” Botoșani, iar una dintre pasiunile ei este pictura, „cea fără de care viața mea nu ar mai fi la fel” afirmă Bianca.

Acum 2 ani a început prin a-și contura cu o pensulă pe o foaie gândurile și trăirile de moment, chiar dacă nu avea experiență în ale artei. Acestă activitate, spune ea, o relaxa. „Am exersat, am exersat și am tot exersat. Fac acest lucru și în momentul de față”, declară Bianca Maria entuziasmată.
Primul concurs internațional de arte la care a participat a fost pe data de 8 noiembrie 2021 și la care a obținut premiul I de Excelență. Au urmat încă 3 concursuri de acest fel, obținând, din fericire, aceleași premii care au constat în acordarea unei diplome și a unui trofeu: „M-am bucurat enorm ca am beneficiat de acestea, însă satisfacția mea primordială s-a datorat faptului că am dobândit experiențe frumoase și, de ce nu, deprinderi.
Activitatea mea în domeniul artei continuă, iar această pasiune rămâne în viață grație susținerii permanente a familiei, a profesorilor și a prietenilor” a mărturisit tânăra voluntară.
Astăzi, 26 iulie, cu prilejul celebrării zilei de naștere a talentatei Bianca Maria, Asociața „Sfântul Ioan Iacob de la Crăiniceni” și redacția Mesagerului de Nord îi urează un sincer La Mulți Ani, plini cu realizări și bucurii!