Secția de pompieri Huși a intervenit cu două autospeciale, o ambulanță SMURD și echipaje specializate pentru salvarea, degajarea și acordarea primului ajutor victimelor unei explozii care a avut loc într-un imobil din localitatea Lunca Banului, comuna Lunca Banului. La fața locului intervine și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui.
În apelul inițial făcut la numărul unic pentru situații de urgență, 112, apelantul a declarat că a avut loc o explozie și, cel mai probabil, există o victimă. Echipajele au ajuns la locul intervenției, iar după efectuarea recunoașterii s-a constatat că în locuință se aflau patru persoane, două dintre acestea fiind prinse sub dărâmături.
Cu ajutorul mijloacelor tehnice specifice, salvatorii au scos de sub dărâmături două persoane (doi bărbați) cu vârste de 75 respectiv 55 ani. Ambele victime sunt rănite, iar una dintre acestea prezintă arsuri la nivelul feței, gâtului și căilor respiratorii. Victimele sunt fost evaluate, iar în aceste momente primesc primul ajutor în ambulanțe.
Cele două persoane rănite au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși.
Celelalte două persoane aflate în locuință, o femeie și un bărbat au fost evacuate de către cetățeni, până la sosirea echipajelor de intervenție.
Credit foto / Sursa: știrea de Iași