Ieri, în ultima zi a lunii martie, sub îmbrățișarea privirilor scriitorilor botoșăneni care au trăit pe meleagurile județului nostru, iar acum ne țintesc cu privirea din tablourile ce se află în Sala Expoziției Muzeale „Scriitori botoșăneni” a avut loc un eveniment „de suflet” pentru cultura botoșăneană.
Într-un cadru de sărbătoare a avut loc un dublu eveniment, dedicat doamnei dr. în etnografie Angela Paviluc – Olariu: lansarea cărții „Întâlniri de suflet – Mărturisiri” – autor: Angela Paveliuc-Olariu și Aniversarea zilei onomastice a domniei sale. Acțiunea a fost inițiată și organizată de Daliana Bejan – promotoare a etnografiei botoșănene, în parteneriat cu Muzeul Scriitorilor Botoșăneni și Revista Luceafărul – director Ion Istrate. Printre sponsorii evenimentul s-au aflat: Cozonacul Domnesc, Florăria Gardenia, Bucurii colorare, Delicii by Anca Șeremet și Întreprinderea individuală Viorel Aiacoboaie.
Născută la data de 30 martie 1938, în comuna Corni, Angela Paveliuc-Olariu renumită pentru implicarea domniei sale în promovarea etnografiei, atât în țară cât și peste hotare, a activat ca director la Muzeul Etnografic Câmpulung Moldovenesc (1964-1968), director la Muzeul Judeţean Botoşani (1968-1978), director la Muzeul Etnografic al Moldovei din Iaşi (1978-1995), referent ştiinţific la Centrul de Conservare şi Valorificare a Creaţiei Populare Tradiţionale Botoşani (2001-2006). De-a lungul vremii A organizat expoziţii de artă populară şi etnografie la Câmpulung Moldovenesc, Botoşani, Iaşi, Târgu Neamţ, Bucureşti, Turnu Severin, Negreşti Oaş ş.a.; a participat la sesiuni ştiinţifice de profil, organizate la Botoşani, Bucureşti, Câmpulung Moldovenesc, Cluj, Focşani, Galaţi, Iaşi, Vaslui etc.; a organizat şi reorganizat muzee şi case memoriale: Muzeul „Cultura tradiţională a lemnului”, Câmpulung Moldovenesc (1967), Muzeul „Răscoala ţăranilor din 1907”, Flămânzi, Botoşani (1971), Casa Memorială „Nicolae Iorga”, Botoşani (1972), Casa Memorială „George Enescu”, Liveni (1973); a alcătuit Colecţia de obiecte etnografice şi de artă populară din zona Botoşanilor, care a stat la baza organizării Muzeului Etnografic Botoşani (1968-1978); a reorganizat după criterii moderne Muzeul Etnografic al Moldovei din Iaşi (1992); a organizat „Interiorul ţărănesc tradiţional din zona Iaşi” în cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei din Iaşi (1993); a organizat Sectorul „Obiceiuri tradiţionale din Nordul Moldovei” în cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei din Iaşi (1993); a organizat Muzeele săteşti din Moşna – Iaşi, Cordăreni, Ibăneşti, Stăuceni, Truşeşti, Vârfu Câmpului, Vorona – Botoşani; a contribuit la organizarea Muzeelor etnografice din Botoşani, Negreşti Oaş, Râmnicu Vâlcea, Turnu Severin ş.a. În anul 1981 – Washington Seattle, lector, cursuri de civilizaţie românească; 1983 – Quebec City, Vancouver, „XI th International Congress of Anthropological and Ethnological Sciences”; 1986 – Southhampton and London, „The World of Archeological Congress”; 1987 – Zagreb, „XII th International Congress of Anthropological and Ethnological Sciences”; 1990 – Lisabona, International Congress „The Social Role of Anthropology” etc.
Angela Paveliuc-Olariu a propagat importanța și diversitatea etnografiei noastre peste mări și țări, de-a lungul timpului aducând nenumărate elogii tradițiilor românești, în special celor moldovenești, astfel prin vocea sa prinzând viață, peste tot pe unde a pășit, cel mai pios răsunet al importanței etnografiei.
Pentru a o sărbători pe distinsa doamnă Angela Paveliuc-Olariu – dr. în Istoria Artei Populare, oamenii de cultură botoșăneni si-au rupt din timpul lor pentru a putea fi prezenți la acest deosebit eveniment, printre aceștia s-au aflat: Lucia Olaru Nenati – dr. în științe umaniste, eminescolog, scriitoare; Traian Apetrei – scriitor și fost director al Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani, Clemența Vasilică Ciubotariu – scriitoare, Ovidiu Chelaru – președintele Sociatății Scriitor Botoșăneni „Mihai Eminescu”, Vasile Tănase – cantautor, D.M. Gaftoneanu – președintele Societății Culturale „Steaua Nordului”, scriitor; Romulus Ungureanu – poet ș.a.
Debutul evenimentului a fost pe cât de înălțător, pe atât de profund datorită invitaților din Corul Bisericii Militare, alături de preotul Teodor Cenușă și artista Iustina Irimia, care au încântat publicul cu interpretările unor pricesne deosebite, inducând tuturor celor prezenți emoții plăcute, un strop de smerenie și bucurie.
Cartea „Întâlniri de suflet – Mărturisiri” a fost prezentată de cunoscuta scriitoare și dr. în științe umaniste Lucia Olaru Nenati, care printre urările calde și frumoase aduse bunei sale prietene, Angela Paveliuc-Olariu, a mărturisit că „a fost cea care m-a îndrumat atunci când am ajuns la Botoșani, mai exact la Ipotești. Cumva, retroactiv, îi mulțumesc și acum pentru sfaturile, îndrumările pe care mi le-a acordat la acea vreme. Mi-a fost un mentor în mare parte la începutul carierei mele de muzeograf la Memorialul Ipotești”.
Spre finalul evenimentului cantautorul Vasile Tănase, în modul său specific, a transpus pe note muzicale câteva versuri semnate de domnia sa, dedicându-i-le doamnei Angela Paveliuc- Olariu, totodată încântându-i pe toți cei prezenți la eveniment.
Atunci când oamenii, care luptă pe toate fronturile pentru conservarea și promovarea culturii, își dau mâna, iar instituțiile din domeniul cultural se alătură și se implică activ în astfel de activități, reușesc să aducă un pios omagiu culturii, oamenilor care s-au zbătut pentru ca noi să ne putem bucura astăzi de unicitatea și bogăția culturală din județul nostru, cât și tuturor personalităților din prezent care își dedică timpul cristalizării culturii botoșănene. Astfel de evenimente au un iz nobil și aduc pe altarul culturii botoșănene și reprezentanților ei un omagiu binemeritat, cât și nădejdea unui viitor cultural bine ancorat ce va dăinui pentru totdeauna în acest colț al țării.