Doi profesori suspectaţi de trafic de droguri au fost arestati preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Tribunalul Buzău la finalul mai multor ore de audieri în dosarul drogurilor de mare risc. De asemenea, alte 6 peroane implicate au fost arestate preventiv în acest caz.
Potrivit deciziei instanţei, măsura arestului preventiv este valabilă până pe 26 octombrie inclusiv şi se poate prelungi. Măsura poate fi însă contestată de cei implicaţi, în termen de 48 de ore.
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Buzău. În baza art.226 C.pr.pen., art.223 alin.2 C.pr.pen. raportat la art.202 alin.1, 3 C.pr.pen., dispune arestarea preventivă a inculpaţilor (…) pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 27.09.2023 până la data de 26.10.2023, inclusiv. (..) Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare”, se arată în soluţia publicată pe portalul instanţelor de judecată.
Cei doi profesori din Buzău, unul de economie şi un psihopedagog, ar fi capii reţelei de trafic de droguri de mare risc. Surse din rândul anchetatorilor susţin că ei ar fi avut alţi doi complici, unul din Buzău şi un colaborator din alt judeţ.
Totodată, în urma celor 26 de percheziţii domiciliare, efectuate în acest caz în judeţele Buzău, Vrancea, Brăila şi Teleorman, au fost descoperite şi ridicate 150 de grame de materie vegetală tocată (canabis), 120 de grame de substanţă cristalizată, albă (3-CMC) şi 22 de seminţe de canabis. De asemenea, poliţiştii au indisponibilizat 57 de comprimate, 150 de grame de substanţă galbenă (NSP), 17 telefoane mobile, 6 cântare, 1 laptop, 390 de euro şi 7.900 de lei.
Credit foto / Sursa: Stiri din Bucovina