Procurorii DNA au extins urmărirea penală în dosarul care îi vizează pe fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, fostul șef al Direcției juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă și omul de afaceri Dan Tocaci, pentru trafic de influență și constituire a unui grup infracțional organizat. Coldea, Dumbravă și Trăilă sunt suspectați că au pretins de la un ales local 600.000 de euro plus TVA pentru o presupusă influențare a unor magistrați, primind o plată parțială.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus extinderea urmăririi penale fată de cele patru persoane (doi foști militari, în prezent asociați în cadrul unor societăți, un avocat din cadrul Baroului București și o persoană fără calitate specială), pentru trafic de influență (față de trei persoane) și constituire a unui grup infracțional organizat.
”În cursul anului 2023, trei dintre inculpați (cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București) ar fi pretins de la un ales local (martor în cauză) suma de 600.000 de euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că au influență asupra unor magistrați din cadrul unor instanțe de judecată și că i-ar putea determina pe aceștia pronunțe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat. În contextul menționat mai sus, martorul, prin intermediul unei rude, ar fi remis celor trei inculpați o plată parțială din folosul pretins, respectiv suma de aproximativ 234.000 de euro”, arată DNA, luni, într-un comunicat de presă, citat de stiripesurse.ro.
Potrivit sursei citate, inculpații ar fi folosit o societate de avocatură pentru a transfera sumele de bani provenite de la potențialii beneficiari ai presupusului trafic de influență către societățile de consultanță pe care le controlează, creând aparența de legalitate a acestui circuit financiar, prin încheierea unor contracte de asistență juridică, respectiv contracte de consultanță.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane juridice, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.
Acuzați de trafic de influență
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, fostul șef al Direcției juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă și omul de afaceri Dan Tocaci sunt acuzați de trafic de influență, în dosarul în care au avut loc audieri începând din luna mai. DNA a transmis în 24 mai primele informații în acest caz, fără a invoca niciunul dintre numele celor implicați, cei doi generali SRI fiind identificați ca oameni de afaceri.
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, fostul șef al Direcției juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă și omul de afaceri Dan Tocaci au fost audiați atunci la DNA ca urmare a unui denunț depus de omul de afaceri Cătălin Hideg.
Acesta susținea că i s-a cerut de către Dumbravă să plătească avocatului Doru Trăilă un onorariu de 700.000 de euro, cu mult mai mare decât cele practicate în România, pentru a obține o condamnare cu suspendare în instanță. Cătălin Hideg, care are o condamnare de patru ani de închisoare, în primă instanță, în urma unei anchete desfășurate de Parchetul Europeam, mai afirma că i s-a spus că Florian Coldea este ”singurul din România care are pârghiile necesare pentru a rezolva” dosarul său penal.
Hideg afirma că a dat deja avocatului Trăilă 100.000 de euro, suma totală convenită fiind de 600.000 de euro.
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi foști militari, în prezent asociați în cadrul unor societăți, un avocat din cadrul Baroului București și o persoană fără calitate specială), pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență, forma participației penale fiind autoratul și complicitatea”, arată atunci DNA, într-un comunicat.
”În perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpați (cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență asupra unor magistrați din cadrul unor instanțe de judecată și că i-ar putea determina pe aceștia să pronunțe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat. După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpați a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranșe egale”, arătau procurorii în ordonanță.
Potrivit sursei citate, martorul ar fi remis celor trei inculpați o plată parțială în sumă de aproximativ 100.000 euro.
”În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane juridice, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor”, a mai transmis DNA.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu părăsească teritoriul României și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
”Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar pe cauțiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. De asemenea, inculpații vor depune o cauțiune în valoare de 500.000 lei (stabilită față de cei doi oameni de afaceri și avocatului din cadrul Baroului București) respectiv 150.000 lei (cu privire la cel de-al patrulea inculpat), care vor fi consemnate pe numele lor, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, sau prin constituirea unor garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita acelorași sume de bani, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție”, mai arăta DNA.
Sursa: ActiveNews