Săracul Moș Crăciun… De peste două mii de ani își răscumpără păcatul și tot nu e de ajuns. Iar au început unii să nu mai aibă loc de el pe pământ. Citesc, siderată și întristată, opiniile unora care sunt terifiați de ideea că Moș Crăciun Îl înlocuiește pe Hristos.
Ce aș putea să spun? Că nimeni și nimic nu Îl poate înlocui, că însăși ideea că Hristos ar putea fi înlocuit e o blasfemie în sine?!
Cum să Îl pierzi pe Hristos dacă vine Moș Crăciun?! Hristos nu e o cheie, nu e o batistă. Iar cei care spun ca L-au pierdut, mă tem că nu L-au avut niciodată. Pe Dumnezeu Îl ai sau nu. Dar nu Îl poți pierde. O dată ce Îl cunoști, El e parte din viața ta și din tine.
Moș Crăciun nu Îl poate înlocui pe Mântuitor și, din punctul meu de vedere, o asemenea concepție înseamnă că acești oameni Îl socotesc pe Domnul prea slab dacă sunt de părere că El poate fi înlocuit de un personaj de poveste. Și mai înseamnă că îi judecă prea tare pe semenii lor, închipuindu-și că toți au prea puțină credință în Dumnezeu, spre deosebire de ei, care se simt îndreptățiți să îi tragă de urechi pe cei care încă îl mai au pe Moș Crăciun pe acolo, într-un colțișor de inimă, așa cum îi au pe toți Feti-Frumoșii și pe toate Ilenele Cosânzene, precum și toate poveștile copilăriei.
Prefer să cred că acești oameni nu știu că legenda lui Moș Crăciun este una extrem de creștină.
Nașterea lui Moș Crăciun, cel așa cum îl știm astăzi, s-a produs după nașterea Lui Hristos și este strâns legată de ea.
Moș Crăciun era un om bogat, dar rău și hain la suflet și nu a primit-o pe Maica Precista să nască în casa lui ca nu cumva să trebuiască să o hrănească și să o îngrijească pe când Maica rătăcea prin Bethleem. Soția lui Moș Crăciun, Crăciunița, era însă o femeie cu sufletul mare și a băgat-o pe furiș în staul pe Maica Domnului, ba chiar a ajutat-o să-L nască pe pruncul Hristos. Crăciun a prins însă de veste și, furios la culme, i-a tăiat mâinile, pentru că de ele se folosise Crăciunița ca să ii deschidă poarta Maicii, asta fiind pedeapsă că nu i-a ascultat porunca.
Îndurerată și plină de milă, Maica Domnului a înfăptuit o mare minune și i-a lipit la loc mâinile Crăciuniței. Moș Crăciun a văzut minunea și s-a cutremurat. A căzut în genunchi și i s-a închinat Maicii și Pruncului Sfânt. Mai mult, s-a lepădat de răutatea și de zgârcenia lui și a făcut daruri Maicii Preciste și Pruncului nou-născut. Și povestea spune că de atunci, în cinstea lor, în fiecare an, în noaptea de Ajun, Moș Crăciun, acum un bătrânel de treabă, duce daruri tuturor copiilor și oamenilor buni, ca să își amintească de noaptea în care S-a născut Mântuitorul.
Tare îmi e milă de toți acești oameni care văd în Moș Crăciun un prigonitor și un înlocuitor pentru Hristos.
Nu pare că i-a vizitat prea des Moș Crăciun în copilărie… Păcat. Au pierdut o minunată bucurie nevinovată și doar ei știu de ce vor să o piardă și alții. Mare păcat…
Nu-l mai alungați pe Moș Crăciun. Chiar dacă pe voi v-a ocolit când erați mici, nu le refuzați copiilor voștri amintiri de poveste, care să le rămână în suflet toată viața. El nu Îl înlocuiește pe Hristos. Moș Crăciun e un personaj de poveste, pe când Hristos e viu.
