Am observat îngrozită că oamenii nu mai fac diferența între ficțiune și realitate.
Prin anii ’90, românii râdeau cu lacrimi de americanii care dădeau năvală în Paris.
Toți voiau să ajungă în capitală Franței și își programau vizite la Luvru. Dar nu pentru că i-ar fi lovit brusc dragosea de artă, ci pentru că văzuseră „Codul lui Da Vinci”. Cozile imense de la intrarea în muzeu erau însă infime comparativ cu cele care se formau lângă monstruoasa piramidă de sticlă construită în curtea principală a Luvrului. Mii de turiști, „înarmați” cu binocluri, așteptau cuminți la rând să ajungă cât de aproape se putea pentru a privi în piramidă.
Toți sperau să vadă Sfântul Graal. Asta înțeleseră ei dintr-un film artistic, un thriller cu subiect de ficțiune. Că acolo este ținut Sfântul Graal…
Astăzi observ că virusul semidoctismului (ca sa fiu blândă) a lovit și la noi. Filme de mâna a șaptea sunt promovate pe diverse canale drept având la bază subiecte reale. Precum extratereștrii veniți în căutarea Lui Hristos pe Pământ. Filme Fantasy cu monștri care conving o parte dintre privitori că totul este real. Tot felul de creații înfierbântă minți prea puțin antrenate și ridică tensiunea arterială în tavane.
Oamenii mânați de disperarea de a găsi peste tot „dovezi” care să le întărească convingerile deja formate caută furibund în tot ce văd și tot ce citesc semne ale venirii Apocalipsei.
Deși nici măcar nu știu ce înseamnă cuvântul „apocalipsă”.
E trist. Înfiorător de trist. Și e un mare semnal de alarmă pentru toți aceia care și-au păstrat rațiunea. Care nu se duc ca oile să urmeze un curent panicard sau altul.
E trist că nici măcar oamenii care au terminat o școală generală nu mai sunt capabili să facă diferența între un text de ficțiune și un text în care este vorba despre descrierea și discutarea unor evenimente reale.
Nu m-ar mira să fie convinși că Albă ca Zăpada a existat, iar Făt-Frumos se plimbă astăzi pe calul lui in Atlantida.
E și mai cutremurător faptul că mulți dintre ei au luat bacalaureatul. Ba chiar și-au luat licența de la o facultate sau alta.
Cum au fost cei doi domni care au decretat că sunt „ciudată” pentru că am publicat un fragment dintr-un roman distopic la care scriu și cel care mi-a dat ordin „să termin cu prostiile”. Cel de-al doilea a făcut și facultate. E drept, Facultatea de Sport. Dar cum o fi trecut examenele de intrare la liceu, de bac?!
Ne întrebăm de ce am fost și suntem atât de ușor de manipulat ca națiune?! Păi cu oameni care nu înțeleg ceea ce citesc, nu înțeleg nici ceea ce văd, oameni care trăiesc într-un univers lingvistic în care cuvintele au doar sens propriu, în care orice situație descrisă nu poate fi decât reală, ne mai mirăm că suntem duși de nas cu tot felul de minciuni și explicații care fac și curcile să râdă în hohote?!