Acum de-abia s-au prins și „marii analiști” că doar UE iese cu capul spart, că economia Rusiei nu doar că nu a fost afectată de masurile luate de occident, ci chiar i-au priit.
Adică o pârlită de jurnalista ca mine a știut ce se va întâmpla, dară „specialiștii” plătiți cu zeci și sute de mii de euro pe an, nu!
Să vedem ce scriam:
17 iulie 2021 + februarie 2023
Scriam așa:
2021: „Trebuie să fim naivi să credem că gașca lui Biden nu știe ce face. Plecarea lor din Afganistan înseamnă o cârcă de belele pentru Rusia și UE, ba chiar și China. Asta fiind mană cerească pentru interesul SUA și pentru vicepreședintele american, pregătit de la început să fie adevăratul șef al statului, după ce tataie este împins să dea cu bâta-n baltă. Chiar dacă banii spălați și furați nu vor fi niciodată recuperați.
Se va găsi însă o altă natiune „asuprită” unde SUA se va simți „obligată” să intervină. O țâră cu resurse naturale care trebuie să fie mulse. O țară a cărei economie trebuie să fie făcută una cu pământul. O națiune unde se pot cumpăra ieftin politicieni și unde se pot instala guverne plătite, o țară unde va fi nevoie de arme pentru „restabilirea ordinii și a drepturilor democratice”. Un loc în care să fie înghiți banii contribuabilului american de bună-credință, care este convins că intervertia SUA este chiar o mană cerească. Și vor fi folosite forțe NATO. Pentru că NATO a devenit un fel de armată naționala americana, care înghite armament produs în SUA, pe banii altor națiuni și care produc și carnea de tun necesara intereselor Washingtonului.
Pe ce s- au dus banii contribuabilului american de când SUA se afla în Afganistan? Tara aia nu a progresat cu absolut nimic.
SUA are însă o mulțime de câștigat din lăsarea Afganistanului pe mâinile talibanilor, așa cum a avut și are de câștigat din lăsarea Siriei în razboi.
Vânzare de arme către ambele tabere de combatanți, exod masiv către Europa. Dezechilibru în zonă și în UE. Lucru suplimentar și dureri de cap pentru Rusia, Uniune, China și țările arabe.
Intensificarea pericolului terorist, deci necesitatea unui mai strict control al populației.
Vrăjelile cu oamenii atârnați de avioane sunt pur și simplu butaforie politică. Manipulare. Au fost lăsați cu toată intenția să facă asta. Era nevoie de niște lacrimi civile. De niște morți civile. Asta se întâmplă colaboraționiștilor in istorie. Întotdeauna. Nimic nou sub soare.
Îi aud pe unii spunând că retragerea din Afganistan înseamnă caderea SUA. Nici pomeneală. Nu e nicio destrămare a imperiului american. E crearea permiselor pentru întărirea cu adevărat a puterii economice și militare a SUA prin slăbirea „dușmanilor” lor, Rusia, China, UE și țările Arabe. Cumva, cam tot restul lumii a devenit „dușmanul” poporului american, care înghite tot felul de gogoși otrăvite cu o extraordinara ușurință.
Niciun occidental nu poate înțelege cu adevărat mentalitatile acelor oameni, indiferent fe care parte s-ar afla, pentru că și afganii, si talibanii functioneaza după alte valori decât cele cunoscute de noi.
Sa continui?!”
Apoi, în februarie 2023, scriam:
” Îmi aduc aminte de o vineri seara când armatele ruse ajunseseră la porțile Kievului. Erau kilometri de blindate care așteaptau sa ia orașul cu asalt. Kilometri. Îmi amintesc cum am rămas descumpănită când peste weekend nu s-a întâmplat nimic, deși toată lumea era convinsă că până dimineața orașul va fi căzut și luni Ucraina ar fi avut o conducere interimară impusă de la Kremlin.
Pentru că Rusia terminase toate aeroporturile militare în câteva zile. Distrusese infrastructura, intrase peste tot ca în brânză!
Putin ar fi putut intra și prelua puterea atunci în câteva ore. N-a făcut-o. Unii, mari adulatori ai Rusiei au susținut că Țarul KGBist nu vrea sa provoace mari daune. Asta spun ei și acum. Eu m-am îndoit ca e așa, asa cum mă îndoiesc și acum.
Războiul asta de la a cărui începere se face anul peste câteva zile a început să fie cusut cu ață albă.
Văzând ce se întâmplă, acum vreo jumătate de an am început să mă întreb (public) dacă nu cumva și Rusia e băgată până în gât în construcția Noii Ordini Mondiale. Cu tot pretinsul ortodoxism al lui Putin. Cu toată pretinsa lui luptă contra nazismului și a progresismului. Multora spusele mele au părut o nebunie. Pe zi ce trece însă îmi dau seama că nu e.
Pentru că poziția asta a lui Putin e doar pretinsă.
Nu, Putin nu e vreun salvator al planetei. Nu duce vreun război sfânt. Duce un război pentru resurse, așa cum a făcut-o Rusia și când era imperiu, și când era Uniune Sovietică. Și după cât ține războiul, se pare că lui Putin îi convine. Așa cum convine și SUA. Și stau sa mă întreb ce se va întâmpla cu țara mea când cei doi monștri se vor fi umflat de sânge și de bani pe față și vor trece iar la reîmpărțirea sferelor de influență prin spate. Ca să sugă in continuare vlaga din toate popoarele pe care „le-au eliberat”, „denazificat” și le-au „democratizat”.
Pentru că tot războiul ăsta e o fanfaronadă. Care a sleit de puteri Germania, devenită mult prea puternică, și UE, care se incăpățâna să aibă o economie mai competitivă decât cea a SUA. Acum Germania e la pământ, dolarul a crescut în fața euro în mod artificial. Rusia nu mai vinde petrol în Europa, dar nu a pierdut nimic, a găsit alte piețe de desfacere și rubla s-a întărit și ea de la începutul războiului. Și i-a mai dat și una peste ochi Germaniei și UE, care nu au vrut sa o primească la masă cu ele. Pierderile suferite de Rusia, viețile pierdute sunt un mizilic față de câștigurile obținute din prețul crescut al petrolului și gazelor pe care le exportă.
Și lumea sărăcește, pentru că prețul energiei a fost crescut artificial cu bună știință. De un război convenit dinainte de ambele părți și anunțat public. Și invadatorii alb-roș-albaștri ai ambelor hidre mondiale hotărăsc împreună, pe banii și sângele nevinovaților, care va fi viitorul. Ca întotdeauna!
Iar noi stăm, tot ca întotdeauna, pe muchie de cuțit. La te împărțirea lumii, aceiași golani care pupă dosul UE, NATO și SUA ar trece la pupat dosurile rusești cu viteza luminii! Iar ăia de îl pupă de pe acum l-ar pupa și cu mai mare patos!
Nu, nu va fi niciun război între SUA și Rusia. Nici convențional, nici atomic. Au prea multe de pierdut. Dar un război dus pe teritorii străine, care nu le distruge nici țările și nici căminele e specialitatea lor. De pe urma acestor tipuri de război au mâncat și s-au îmbuibat și rușii, și americanii. Și o fac și acum, sub ochii noștri.
Pentru că Rusia și SUA au un scop comun – controlul total asupra populației. Spre binele populației, bine-nțeles. Pentru că și Rusia, și SUA sunt același drac, în aceleași culori, cu aceleași țeluri. Noi forme de comunism. Noi forme de represiune. Noi forme de băgat pumnul în gură până la cot. Noi forme de eliminare a libertății pe care Dumnezeu ne-a dat-o.
PS: Care mai vine să îi plângă pe ruși, pe Putin, pe Zelensky și pe Ucraineni și pe heliberatorii planetei pe tarlaua mea va zbura instant prin toți salcâmii. Bocitoarele sa stea la ele acasă și sa își plângă dracii. Nu în pătrătica mea.”
––
E, Mafalda sunt, dar numere la loto nu nimeresc nici măcar în singura dată pe an când joc…
Link in primul comment
Later edit:
Îmi spune și mie cineva ce căutau trupele americane pe teritoriul Republicii Moldova?
„Ajută” la ce??