Statul se împrumută masiv de pe pieţele externe, la dobânzi record. Doar în primele şase luni, datoria României a crescut cu 15 miliarde de euro şi a ajuns la aproape 160 de miliarde. Instituţiile statului au strâns datorii de 70 de miliarde, cu peste 20% mai mult decât la finalul anului trecut. Altfel spus, statul a îndatorat fiecare român cu peste 8.000 de euro.
În perioada ianuarie – iunie 2023, datoria externă totală a crescut cu 14,672 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 112,591 miliarde de euro la 30 iunie 2023 (70,7% din totalul datoriei externe), în creştere cu 15,2% faţă de 31 decembrie 2022. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 iunie 2023 nivelul de 46,642 miliarde de euro (29,3% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,4% faţă de 31 decembrie 2022.
„Evoluţia stocului titlurilor de natura datoriei emise de Administraţia publică a fost determinată de emisiuni noi pe pieţele externe în valoare de aproximativ 6 miliarde euro, de influenţa creşterii preţurilor titlurilor de stat în valoare de 3,1 miliarde euro, de redeschideri de emisiuni pe pieţele interne şi de alte operaţiuni pe piaţa secundară”, precizează BNR.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 14,9% în perioada ianuarie – iunie 2023, comparativ cu 16,2% în anul 2022. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 iunie 2023 a fost de 5,1 luni, în comparaţie cu 4,4 luni la 31 decembrie 2022. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 iunie 2023 a fost de 90,5%, comparativ cu 80,2% la 31 decembrie 2022.
Credit foto: Stiri din Bucovina.ro
Sursa: observatornews.ro / Stiri din Bucovina.ro