Dacă România era în Schengen, azi nu aveam un subiect legat de modul în care fostul primar Cherecheș a părăsit țara. Și asta pentru că nu am fi avut controale la frontieră.
Este evident că în contextul actual vorbim despre o eroare umană, reprezentată de faptul că polițistul de frontieră nu a realizat că persoana din imaginea de pe cartea de identitate este alta decât cea din taxi.
Cu toate acestea, care este marja de eroare acceptabilă pentru un polițist de frontieră care verifică mii de persoane/autoturisme în fiecare schimb?
Poate că sunt importante anumite detalii relevante pentru a trage niște concluzii:
– polițistul de frontieră din echipajul mixt (polițist român/maghiar) are o vechime de 21 ani, fiind recompensat de mai multe ori în ultimii ani exact pentru situații în care a depistat urmăriți internațional care au folosit acte false;
– polițistul de frontieră era înainte cu 15 min de ieșirea din tură și verificase aprox. 1000 de persoane în acea noapte, până la momentul în care s-a prezentat fugarul Cherecheş la punctul de trecere;
– numai la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, au fost prinse 5000 de persoane care erau subiecții unor măsuri preventive sau mandate de urmărire;
– uitați-vă în pozele din propriile cărți de identitate și veți constata mulți dintre voi că acestea sunt foarte diferite de fizionomia din prezent, valabilitatea unui CI este de 10 ani.
Până la acest moment, după audierea tuturor persoanelor implicate, inclusiv cei doi taximetriști care l-au transportat pe fostul primar Cherecheş, nu există nicio suspiciune că polițistul de frontieră a “greșit” intenționat, fiind vorba de o faptă de corupție. Oricine putea fi în locul său…
Credit foto / Sursa: Sindicatul Europol