Politicile dezastruoase ale Comisiei Europene și-au atins scopul. Fermele din UE s-au închis pe bandă rulantă, iar zone rurale întregi s-au depopulat, avertizează Comitetul European al Regiunilor, care susține că fără un sprijin financiar masiv pentru acest sector se pune în pericol securitatea alimentară. În absența unor măsuri urgente, însăși existența Pactului verde va fi compromisă, atrage atenția Comitetul.
Lipsa de pregătire în fața evenimentelor meteorologice catastrofale și a crizelor excepționale de pe piețe, care afectează din ce în ce mai des și mai mult capacitatea de producție și economică, compromite încă de la început rațiunea de a fi a Pactului verde și a strategiei „De la fermă la consumator”, a avertizat Comitetul European al Regiunilor.
Organizația a arătat că, în ultimii trei ani, mii de exploatații agricole au încetat să funcționeze, deoarece, în fața unor crize corelate – climatică, în primul rând, și de piață, în al doilea rând – și fără precedent în cursul ultimelor decenii, în UE nu există o plasă de siguranță eficace și eficientă, capabilă să protejeze în mod real veniturile agricole și, astfel, să evite părăsirea de către agricultori și cetățeni a regiunilor rurale. ”Între noile provocări și nevoi se manifestă o asimetrie puternică în constrângerile juridice pentru agricultorii din UE și cele pentru agricultorii din afara UE în raport cu consumatorii în ceea ce privește siguranța alimentară. Această asimetrie îi penalizează pe agricultorii din UE în schimburile comerciale care, în lipsa unor instrumente de trasabilitate și informare destul de adecvate, poate prezenta un risc ca sectorul alimentar să fie perturbat grav, consumatorii să fie înșelați, iar agricultorii europeni să-și piardă competitivitatea”, susține Comitetul European al Regiunilor.
Acesta cere consolidarea coeziunii teritoriale a UE prin asigurarea unei integrări efective între regiunile periferice și cele mai apropiate de centrele urbane. Astfel, în cazul unor crize economice și sociale majore cauzate de dezastre climatice și de împrejurări excepționale pe piață, fiecare regiune trebuie să-și poată stabili, în mod autonom, prioritățile de intervenție, însă UE trebuie să asigure un sistem de finanțare capabil să sprijine teritoriile respective la nivel central.
Suveranitate alimentară
Comitetul consideră că Europa trebuie să anticipeze în timp util, restructurându-și intervenția și revizuindu-și legislația, repercusiunile economice, sociale și politice ale unor crize grave și imprevizibile. În acest sens, este de o mare importanță strategică să nu se renunțe la suveranitatea alimentară în UE, pe piețele alimentare internaționale actuale, așa cum arată ele acum și cu tendințele de viitor.
În acest scop, sunt necesare de urgență noi măsuri, printre care se numără concretizarea eforturilor de cercetare, dezvoltare și inovare la nivelul sectoarelor, al piețelor, al cererii și ofertei de alimente de calitate, sănătoase și produse local.
”Principala problemă care trebuie abordată este asigurarea supraviețuirii economice a exploatațiilor agricole și a zonelor rurale periferice, garantând reziliența economică a fermierilor din UE în fața evenimentelor meteorologice catastrofale și a crizelor excepționale de pe piețe. Lipsa de abordare, în prezent, a unui nou model de intervenție pentru a face față în mod eficace schimbării generale de scenariu care afectează sustenabilitatea economică a exploatațiilor agricole din UE ar însemna renunțarea la obiectivele PAC în materie de protecție a mediului, a peisajului, a biodiversității și a bunăstării animalelor”, se precizează în avizul Comitetului European al Regiunilor, publicat în Jurnalul Oficial al UE.
Rezerva pentru situații de criză, simbolică
Există o tendință accentuată de închidere a exploatațiilor agricole, însoțită adesea de abandonarea terenurilor și de reducerea suprafețelor de teren agricol, acest lucru fiind valabil mai ales în cazul fermelor mici și/sau al fermelor zootehnice, care reprezintă coloana vertebrală socială și economică a zonelor rurale din UE și sunt strategice pentru protejarea teritoriului împotriva incendiilor grave și extinse, pentru conservarea biodiversității și combaterea eroziunii solului, mai semnalează Comitetul European al Regiunilor.
Organizația consideră că micii fermieri, deși se implică în creșterea animalelor, mai ales a bovinelor, întâmpină dificultăți în a accesa și utiliza eficient fondurile și granturile UE, din cauza proceselor complexe de depunere a cererilor, a birocrației excesive și a cerințelor stricte în materie de documentare, care duc la rate de participare mai scăzute, la mai puține cereri acceptate și la utilizarea redusă a fondurilor.
”Actualul mecanism al rezervei pentru situații de criză a demonstrat, chiar și recent (iunie 2023), că nu este capabil să furnizeze răspunsuri adecvate și în timp util agricultorilor și teritoriilor UE, având în vedere că finanțarea furnizată a reprezentat mai puțin de 5% din daunele suferite”, se mai precizează în documentul oficial al Comitetului European al Regiunilor.
* Articol semnat de Claudia Marcu.
Credit foto/ Sursa: ActiveNews