O familie de români din Botoșani se confruntă în aceste zile cu pierderea ireparabilă a celui mai tânăr membru al lor. În timpul unei vacanțe în străinătate, micuțul Vladimir, în vârstă de doar 5 ani, și-a pierdut viața sub ochii surorii sale.
Tragedia s-a produs la hotelul unde se cazase familia. Într-un moment de neatenție, băiețelul a căzut în piscină și, cu toate eforturile făcute pentru a-i salva viața, acestea s-au dovedit a fi în zadar.
Părinții lui Vladimir, doi tineri români care conduc o afacere în domeniul transporturilor internaționale de persoane și colete (Beretta Euro-Travel) și care mai au o fetiță, trec acum printr-o perioadă de durere și suferință greu de descris.
„De azi ești o amintire, puiule. Trebuia pe mine să mă ia Dumnezeu”, a scris Dorin Luchian, tatăl lui Vladimir, într-un mesaj de adio pe Facebook.
Șocul acestei tragedii a întristat profund comunitatea locală.
Prietenii și cunoștințele familiei au transmis mesaje de compasiune și suport prin intermediul rețelelor sociale, exprimându-și profundul regret pentru pierderea suferită.
Un mesaj emoționant a rezumat sentimentele tuturor: „Este nedrept și extrem de dureros ca un suflețel pur, atât de iubit, să își părăsească părinții astfel… Vei trăi mereu în sufletele celor care te-au cunoscut! Drum lin către ceruri, îngeraș frumos!”.
În aceste clipe dificile, familia și prietenii se roagă pentru sufletul micuțului Vladimir și își aduc aminte de veselia și lumina pe care acesta le-a adus în viețile lor. În ciuda durerei care îi înconjoară, ei își găsesc mângâierea în credința că Vladimir se odihnește acum în Împărăția Cerurilor.
Întreaga comunitate a oferit sincere condoleanțe familiei profund îndurerate.
Credit foto: Jurnal de Emigrant.com