Situat în județul Harghita, Praid este satul de reședință al comunei cu același nume. Aici găsim una dintre cele mai cunoscute saline din țara noastră, Salina Praid.
Un adevărat izvor de sănătate pentru pacienții cu afecțiuni respiratorii, această salină merită vizitată cel puțin o dată. Tratamentele terapeutice au început în Praid în anii 1960.
Salina Praid, comoara terapeutică din România, cu mii de vizitatori anual
Pentru a ajunge la vatra salinei, vizitatorii trebuie să coboare 300 de trepte. Efortul se merită, deoarece la 120 de metri adâncime puteți descoperi un adevărat orășel subteran. Transportul vizitatorilor se face cu autobuzele, pe o distanță de 1.250 m până la poarta de intrare în baza de agrement.
În interiorul salinei se află un sistem de iluminat, wireless şi televiziune, un restaurant, un internet cafe, un muzeu, un loc de joacă pentru copii, mese de biliard, terenuri de sport, un parc de aventură, cinema 3D şi o farmacie cu produse naturiste, dar și o capelă ecumenică.
Vizitatorii beneficiază de asistenţă medicală permanentă. O atracţie specială este Galeria Vinurilor din salină: la o sută de metri adâncime, se găsesc 525 soiuri de vin, provenind din 25 de zone viticole din şase ţări.
Toate acestea au menirea de a oferi o recreere pentru cei care vor să petreacă clipe plăcute într-un mediu plăcut şi inedit. Temperatura medie anuală din subteran este de 16 grade Celsius.
Salina Praid din județul Harghita se bucură an de an de mii de vizitatori, în special în perioada vacanţelor școlare și la final de săptămână. Anul trecut, peste 570.000 de oameni au intrat în salină, iar veniturile au fost în măsură, spune directorul interimar Sebestyen Jozsef, potrivit RADOR.
„În perioada vacanțelor e un pic mai aglomerat și de sărbători. Avem mai ales în weekend, în jur de 700-1.000 de persoane pe zi. Am avut 571.000 de intrări în salină și bineînțeles că și venitul a fost pe măsură, peste 17 milioane de lei, numai din vânzarea biletelor și anume 50 lei pentru adulți și 35 lei pentru copii”, a transmis Sebestyen Jozsef.
Oamenii spun că deşi preţurile sunt puţin piperate şi nu găsesc uşor cazare, merită să vină din toate colţurile ţării pentru câteva zile de sănătate pură.
Salina Praid datează de pe vremea romanilor şi reprezintă un adevărat izvor de sănătate pentru turiştii care îi trec pragul. Inhalarea aerosolilor de sare poate stimula sistemul imunitar, ajutând organismul să lupte împotriva infecţiilor respiratorii.
Terapia cu sare, tratament ideal pentru bolile pulmonare
Terapia cu sare, cunoscută și sub numele de haloterapie, a fost folosită de călugări de secole. De-a lungul timpului, peșterile de sare au fost folosite, în Europa, de exemplu, pentru a vindeca afecțiunile respiratorii și bolile dermatologice, dar și pentru a energiza mintea.
La începutul secolului al XIX-lea s-a descoperit că lucrătorii din minele de sare nu sufereau de boli pulmonare.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mulți oameni au fost nevoiți să se ascundă în minele de sare ca adăposturi, iar acest fenomen a fost observat și în cazul lor.
După ce, în anii 1950, mai multe studii au demonstrat beneficiile haloterapiei, au fost înființate din ce în ce mai multe camere de haloterapie, în special în Europa de Est.
Astăzi, medicii prescriu terapie cu sare ca tratament adjuvant pentru BPOC și astm, de exemplu. Sarea naturală poate fi foarte eficientă în vindecarea acestor boli și poate fi folosită cu mare succes și în tratamentul altor boli cronice.
Ce probleme de sănătate și boli pot fi tratate cu terapia cu sare
- fumatul,
- eczeme,
- astm,
- bronșită cronică obstructivă,
- bronșită cronică,
- fibroză chistică,
- tuse,
- spută vâscoasă,
- dureri de gât,
- dermatită,
- oboseală cronică,
- stres.
Când nu este recomandată haloterapia
- hipertensiune arterială severă,
- hemofilie,
- probleme respiratorii cronice,
- infecții,
- tumori maligne,
- sarcină,
- tuberculoză activă.
Credit foto / Sursa: Doctorul zilei