Într-un interviu acordat ziarului Observatorul Militar, colonelul Adrian Sileanu, comandantul şcolii de instruire a FOS, a admis că, asemenea celorlalte structuri ale Armatei Române, şi pentru Forţele pentru Operaţii Speciale există tot mai puţini doritori când vine vorba despre recrutare. Cu toate acestea, colonelul a subliniat că acest lucru nu va duce la o scădere a calităţii pregătirii militarilor FOS.
„Da, avem o problemă, aşa cum aţi spus, în toată armata există această problemă. Ori noi din acelaşi mediu recrutăm, dacă intrările în sistem sunt puţine, din acei puţini recrutăm şi noi. De aceea, încercăm acum să mergem cu promovarea cât mai agresivă în mediul civil, unde e adevărat că îi facem în doi paşi, adică întâi îi facem subofiţeri paraşutiştii comando, iar în etapa a doua îi facem ce vor ei sau ce pot, adică pot ajunge forţe speciale, pot ajunge forţe navale pentru operaţii speciale, deoarece comando deja sunt”, a spus colonelul, pentru Observatorul Militar.
De asemenea, întrebat dacă, în aceste condiţii, în care recrutarea suferă un declin, se acceptă ca nivelul celor care încheie cursul să fie mai scăzut, colonelul a adăugat: „Nu, nu pot să fac asta, fiindcă toate selecţiile care s-au făcut până acum şi toţi oamenii care au parcurs selecţia au făcut-o în aceleaşi condiţii. Ori doar fiindcă avem o problemă anul acesta sau anul viitor, asta nu ne de dreptul să scădem standardele. Mai mult decât atât, răul pe care îl facem detaşamentului în care un astfel de absolvent ar fi repartizat este mult mai mare, fiindcă acel detaşament va fi tras în jos ca să-l instruiască sau să-i completeze instruirea nou-venitului la nivelul detaşamentului. Ori detaşamente nu sunt atât de multe astfel încât să ne permită acest lucru. Deci, pe lângă faptul că ne-am încălca noi standardele şi crezul după care această şcoală lucrează, am face rău şi unităţilor în care ar fi repartizaţi aceşti oameni. Calitatea e mai importantă decât cantitatea. Este unul din principiile de bază. Toţi comandaţii CFOS de până acum mi-au spus foarte clar că dacă nu merită niciunul şi nu îndeplineşte standardele, nu avem promoţii. Adică este un lucru asumat de la cel mai înalt nivel în CFOS”.
Cu toate acestea, colonelul Sileanu a recunoscut că nivelul celor care se prezintă la selecţia pentru FOS a scăzut puţin din cauza faptului că se prezintă tot mai mulţi tineri, care abia au terminat şcoala, şi că în curs se află, acum, doar sergenţi şi sublocotenenţi. Motivul pentru care sergenţii-majori, plutonierii, locotenenţii şi căpitanii nu vin în detaşamente FOS este că mulţi au atins poziţii mai mari, spune acesta: „Un număr semnificativ de cadre din armata a trecut în rezervă şi asta le-a permis celorlalţi elevarea destul de rapidă pe poziţii cu grade mai mari şi din momentul în care au prins acele poziţii au spus de ce m-aş întoarce eu acum la funcţii mai mici într-un detaşament de FOS?! Este una dintre realităţile dinamicii din armata română”.
Credit foto / Sursa: Monitorul Apărării si Securității