Ceea ce urmează să citiți s-ar putea să vă scandalizeze, așa că dacă sunteți prea sensibili, treceți mai departe. Mă gândesc de ceva timp la acest text și cred că este necesar în contextul vizitei apropiate a lui Viktor Orban la Tușnad și a reacției zone naționaliste, la aceasta.
Am văzut foarte multe reacții de genul: „Viktor Orban este un dușman declarat al României!”. Serios? Până să aflu care ar fi argumentele pentru acest gen de afirmații, o să menționez niște chestiuni reale, concrete, despre care, poate, nu știți.
În primul rând, fără vocea lui Viktor Orban în UE, României i-ar fi fost mult, mult, mult mai rău decât îi e. Fără el și fără vocea poloneză, România ar fi avut parte de și mai multă migrație ilegală, eLGiBiTi, spoliere economică, decât a avut deja.
Știți ce au făcut conducătorii români, în ultimii ani ai UE? Fiind prea lași pentru a-și exprima un punct de vedere care reprezintă dorința populară majoritară dar care contravenea „stăpânirii”, așa-zișii lideri de la București s-au ascuns în spatele pozițiilor lui Orban. Adică, au așteptat să zică Orban, iar ei nu s-au opus. Laș, au votat că se „abțin”, spunând Ungariei, pe la spate, să „luptați, noi vă susținem”.
Vă spun secretul lui Polichinelle: majoritatea politicienilor români gândesc exact ca Orban. Dar nu au curaj să acționeze în consecință. Sunt „căcați pe ei”, scuzați-mi franchețea.
Păi ce faci domne, vinzi Transilvania? Ați putea întreba, complet aiurea. Nici vorbă. Nici gând. Știți cum s-ar putea rezolva problema și orice dubiu privind Ardealul sau mă rog, așa-zisul Ținut Secuiesc? Simplu: dacă am avea conducători reali și cu „ouă”, ar face Ungariei ceea ce ne fac ei nouă. Dar Nicu și Marcel, sub atenta supraveghere a serviciilor, nu fac asta: ei se pun în patru labe, se gudură pe lângă stăpâni și speră ca stăpânii lor să facă EI ceva pentru noi.
Dragi patrioți înfierbântați pe Orban, știți că românii din Ungaria sunt pe cale de dispariție? Ia să facem noi, ca popor și ca stat, o „universitate de vară” în Ungaria pentru românii de-acolo.
Ia să aducem noi, gratuit, copiii maghiari din Covasna-Harghita în tabere gratuite, la Iași, la Constanța, la Craiova sau la București, să ne cunoască, să ne îndrăgească. Să-i scoatem din ghetou: în 10 ani, UDMR rămâne fără obiect. Ia să vedeți cum s-ar domoli instant, politicienii de la Budapesta.
Știți de ce Ungaria „nu face provocări” în Serbia, de exemplu? Simplu: pentru că acolo i s-a dat peste bot rapid și s-a retras. Noi nu mai dăm peste bot nimănui de 33 de ani.
Și că veni vorba de făcut: ce facem noi, ca români, pentru ceilalți români? Pentru românii din Serbia, de exemplu. Nimic. Vă spun eu: absolut nimic. Suntem indolenți, nepăsători, leneși. Și ne supărăm pe sârbi, pe unguri, pe ucraineni, pe oricine face ceva pentru ai lor.
Primii pe care ar trebui să ne supărăm suntem noi înșine: în afară de lozinci, nu facem nimic. O să ziceți că s-a făcut la Valea Uzului. S-a făcut, dar gestul acela este unul eroic. Ori eroismul apare când nu ai strategie sau strategia a eșuat. Apare ca reacție.
Strategia României față de Ungaria, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Basarabia, a EȘUAT. E vina lui Orban?
Sau a noastră, că în loc să ne punem pe treabă, filozofăm tot anul? Si dacă nu dezbatem steril, ne dăm în cap unii altora: ba cutare nu e suficient de credincios, ba e prea credincios. Ba e naționalist, ba nu e. Unul e prea blond, altul prea bătrân. Și exemplele pot continua.
Ca dovadă, mai toate mesajele din zona naționalistă română se îndreaptă spre Ungaria: să facă sau să nu facă EI ceva. Citiți cu atenție: EI să dreagă și facă. Dar noi? Noi ce facem? Ce planuri pe termen mediu și lung avem? Niciunul, vă spun eu. Ce-am făcut de la ultima venire a lui Orban la Tușnad? Nimic. Ah, mă scuzați: e ceva ce se va face. Unii vor posta chestii lungi și lacrimogene pe net, despre cum vor muri ei pentru Ardeal. Foarte folositor.
Pentru prima oară în ultimii 500 de ani, atât România cât și Ungaria se află sub un risc uriaș: dispariția atât ca stat, cât și ca cultură. Așa diferiți cum suntem, ne-am obișnuit cu alții și ne-am descurcat. Dacă va dispărea cultura creștină, dacă va dispărea statul național, toată agitația noastră de azi va fi în zadar. Și noi, și ungurii, gândim exact la fel când vine vorba de marile amenințări: elgibitismul, migrația ilegală, duhul dizolvant de la Bruxelles.
Puteți să-l urâți pe Orban, dar dacă va cădea el, nu-i va lua locul un iubitor de România. Va veni un iubitor de „diversitate”, de „multiculturalism”, de globalism. Și va fi împreună cu Bruxelles-ul. La ce ne vor folosi atunci, lozincile și agitația de azi?
Hai să ne punem pe treabă, să facem o Universitate de Vară în România, măcar! Hai să ne alegem conducători care se uită în ochii lui Orban și care vor face pentru românii din Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, etc exact cât face și Orban pentru ungurii lui! Să construim, nu doar să reacționăm și atunci, nu ne vom mai simți amenințați.
Credit foto: R3media.ro
