Dacă ar fi un referendum duminica viitoare, 38% dintre cetăţenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România, în timp ce 50% ar fi împotrivă, se arată într-un sondaj IMAS din perioada 9-27 februarie, cu o marjă de eroare de +/-3%, arată agenţia IPN.
Totodată, 56% ar vota pentru aderarea Moldovei la UE, în timp ce 28% ar fi împotrivă.
Potrivit sondajului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale anticipate, 33,3% dintre cei chestionaţi ar vota pentru Maia Sandu, iar 23,8% pentru Igor Dodon.
Cei doi politicieni sunt urmaţi de Ion Ceban şi Ion Chicu cu câte 6,7%, Renato Usatîi cu 4,8%, Irina Vlah cu 4,7%, Vladimir Voronin cu 2,5% etc. Aproximativ 8,4% dintre respondenţi nu au ştiut sau nu au răspuns, 3,3% au declarat că nu ar vota pentru nimeni etc. Dintre cei care au decis cu cine să voteze, 37,7% ar vota pentru Maia Sandu, iar 26,9% pentru Igor Dodon.
Preşedintele Maia Sandu a lansat luni o campanie de promovare a unui viitor referendum privind intenţia Moldovei de a adera la Uniunea Europeană, cerând liderilor civili să militeze pentru sprijin în vederea aderării ţării la blocul de 27 de naţiuni, transmite Rador.
Referendumul are ca obiectiv includerea în Constituţie a ambiţiilor europene ale Republicii Moldova, aşa încât cererea de aderare să nu fie retrasă de viitoarele guverne. „Odată scris în Constituţie acest obiectiv de integrarea europeană, toată clasa politică a R. Moldova va fi obligată să urmeze decizia cetăţenilor şi vom avea această consecvenţă în realizarea acestui program de dezvoltare a ţării”, a spus şefa statului.
Moldova are o populaţie de 2,6 milioane locuitori fără Transnistria, din care 82,7% sunt români (moldoveni), 6,6 ucraineni, 4,06% găgăuzi şi 4% ruşi. Când vine vorba de limba vorbită, 80,2% consideră că vorbesc româna/moldoveneasca, dintre care 56,7% consideră că limba lor este moldoveneasca, în timp ce 28,5% consideră că este româna, conform CIA The World Factbook. În schimb, aproape 10% vorbesc rusa.
Credit foto / Sursa: Monitorul Apărării si Securității