În sens concret, înțeles ca un drept al angajaților deja prevăzut într-o lege sau un contract, nu s-a obținut nimic. N-am obținut o creștere a salariilor cu un anumit procent (cel puțin deocamdată).
Când spunem „nimic” ne referim și la Ordonanța 63/2023: a constatat și Guvernul că este inaplicabilă în această formă.
Procedural am obținut începerea negocierilor
Vorbim de negocieri propriu-zise (nu de a sta cu mâna întinsă să ne dea ceva pentru a nu face proteste, ca să-i încurcăm pe alții aflați în proteste …)
Cu precizarea că reușita negocierilor depinde de sprijinul angajaților din Sănătate (există o regulă intuitivă: „șansele de reușită sunt direct proporționale cu procentul angajaților aflați în grevă”). Adică, suntem într-o situație mai bună decât până acum, dar putem fi cel mult moderat optimiști.
Poate fi considerată începerea negocierilor un câștig?!
(a) Depinde de rezultatele finale. Deocamdată nu există rezultate finale concretizate în acte normative/contracte/acorduri, fiind inadecvat să anunțăm câștiguri. Ceea ce înseamnă însă și că nu poate avea loc o judecată finală asupra a ceea ce se obține.
(b) Dat fiind faptul că pe traseu se află noua lege a salarizării, a avea deschisă o negociere directă cu Guvernul și posibilitatea unei înțelegeri privind ierarhia, principiile și regulile acesteia ar putea fi un câștig. Depinde de cum v-a arăta legea la final. (Deocamdată știm că sunt amenințate o serie de drepturi.)
Guvernul a recunoscut ca legitime toate drepturile indicate în revendicările Federației „Solidaritatea Sanitară”.
„Vorbe în vânt”, veți spune. Dacă ne raportăm la drepturi obținute deja în mod efectiv așa este.
Din perspectiva faptului că ne aflăm în perioada elaborării noii legi a salarizării ar putea reprezenta un avantaj. Ar putea fi un câștig dacă aveți în vedere că punctul de pornire (convingerea guvernanților înainte de proteste) era că angajații din Sănătate au fost deja privilegiați.
Va putea fi parcursă distanța de la astfel de declarații la acte normative care să recunoască drepturi? Nu credem că depinde doar de abilitățile noastre de negociere, ci și de sprijinul pe care-l vom avea din partea angajaților din Sănătate.
Negocierile de ieri au generat o serie de promisiuni din partea Guvernului (cele convenite au doar un statut de promisiuni până sunt transpuse într-un act normativ/contract/acord):
I. Drepturile salariale
(1) Am convenit să modifice OUG 63/2023:
– Pentru a face drepturile aplicabile
– Astfel încât drepturile din ea să nu reducă alte drepturi salariale
– Așezând etic drepturile acordate
– În așa fel încât să nu influențeze negativ drepturile angajaților din noua lege a salarizării
– Adăugând câteva categorii de beneficiari și chiar unele drepturi.
Suntem siguri că întrebarea „Ce se dă și cât se dă?” este în gândul tuturor angajaților. Nu putem răspunde la această întrebare până nu vedem modificările într-un act normativ, deoarece am risca să facem promisiuni în baza altor promisiuni.
(2) Am convenit exceptarea indemnizației de hrană din limita de 30%. Această măsură (în momentul în care va fi adoptată) nu dă nimic nimănui. Doar creează posibilitatea de a nu scădea veniturile salariale aferente sporurilor pentru condiții de muncă.
(3) Am convenit că în acordul ce va fi încheiat ulterior Guvernul României va asuma transpunerea în noua lege a salarizării a ierarhiei, principiilor și regulilor stabilite în proiectul legii salarizării, partea privitoare la sănătate, stabilit de partenerii sociali împreună cu Ministerul Sănătății, în forma negociată de aceștia.
Știm că nu vă spune nimic această frază, deoarece ea nu anunță ceva de genul: „Veți câștiga în plus X lei”!
Din perspectiva intereselor viitoare ar putea însemna destul de mult. Cu condiția ca proiectul noii legi a salarizării să fie bine așezat.
II. Alte categorii de drepturi
(1) Am convenit să recunoaștem durata schimbului de tură ca timp de muncă, forma de recompensă fiind introducerea pauzei de masă zilnice de 30 de minute, aceasta făcând parte din timpul de muncă. Acest drept va deveni efectiv însă doar în momentul în care va fi transpus în contractul colectiv de muncă la nivel de sector (iar acesta va fi înregistrat).
(2) Am convenit ca angajații care nu și-au putut efectua concediul de odihnă sau au ore suplimentare nerecuperate și neplătite să nu piardă acest drept după 18 luni (așa cum se întâmplă acum). Dreptul va deveni însă efectiv odată cu CCM-ul.
(3) Am convenit recunoașterea timpului de muncă aferent CIM-urilor suplimentare încheiate pentru activități desfășurate în interesul unității ca stagiu suplimentar de cotizare, ce dă dreptul la împlinirea anticipată a stagiului maxim de cotizare (posibilitatea reducerii vârstei de pensionare proporțional cu timpul suplimentar lucrat față de norma de bază). Deocamdată suntem la nivelul unei recunoașteri de principiu, până la transformarea acestui drept în unul efectiv rămânând încă de parcurs o serie de etape.
(4) Într-o situație apropiată de cea de la punctul anterior este și cea a angajaților care lucrează în ture.
(5) Am convenit ca săptămâna viitoare să finalizăm negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de sector de negociere Sănătate. Desigur, v-ați tot săturat să vă fie anunțată finalizarea acestor negocieri fără ca ea să nu se întâmple. Ați putea reține că este prima dată când anunțăm noi asta (chiar dacă considerăm că ar trebui să avem în vedere un termen mai mare).
III. Ce a rămas în dispută?
(1) Acordarea integrală a restului drepturilor prevăzute în legea nr. 153/2017. Cu mențiunea că restul drepturilor depinde de ceea ce reușim să rezolvăm odată cu modificarea OUG 63/2023. Sigur însă au rămas în dispută raportarea sporurilor pentru condiții de muncă la salariul de bază în plată pentru toate categoriile de angajați și creșterea indemnizației de hrană.
(2) Acordarea unei creșteri salariale din noua lege a salarizării.
Există un motiv tehnic des invocat de guvernanți: pentru a face asta trebuie să avem mai întâi noua lege a salarizării. Sună logic. De aceea, am legat proiectul legii salarizării de aceste negocieri.
(Motivul real noi credem că este altul: până acum n-am reușit să avem peste 70% din angajații din Sănătate în grevă generală. Nici măcar o zi. Adică, n-am reușit să exercităm o presiune suficientă.)
NOTĂ: O prezentare analitică a situației a fost transmisă sindicatelor membre ale Federației „Solidaritatea Sanitară” pe circuitul intern de comunicare, aceasta incluzând modificările și completările la OUG 63/2023 și problema acordării altor drepturi salariale.
Credit foto: Sindicatul Solidaritatea Sanitară din Botoșani