Șefa de promoție de la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu, județul Arad, Iulia Cociuba, i-a uimit pe colegii, părinții si invitații prezenți în sala în care a avut loc festivitatea de absolvire a clasei a XII-a, transmite Epoch Times – România.
Discursul, transcris de sursa citată, a fost filmat și postat pe internet (video aici):
„Mă numesc Coțuba Iulia și, deși unii nu m-ați vrut aici, diferența fiind de doar 3 sutimi, iată-mă! Astăzi vreau să împărtășesc cu dumneavoastră o perspectivă diferită asupra anilor de liceu. Poate că nu e discursul clasic de mulțumire și celebrare, dar este unul sincer și reflectă în mod real experiențele mele.
Am petrecut ani de zile învățând pentru note și validare academică și am realizat abia acum cât timp am pierdut. Am dobândit la cunoștințe, nu și valori, pentru că asta înseamnă, din păcate, școala. În loc să fie un loc al învățării și dezvoltării, școala a devenit o sursă de frustrare și dezamăgire pentru mulți dintre noi. Ne-am simțit deseori în imposibilitatea de a ne exprima punctul de vedere, de a gândi diferit sau de a fi autentici.
Ce m-a învățat școala? Să mă conformez, să mint, să-mi șterg cu buretele personalitatea și să mă ascund în spatele unor standarde absurde.
Școala a devenit un loc unde performanțele noastre sunt atribuite meritelor instituției și profesorilor, iar eșecurile ne sunt puse în cârcă.
Am avut parte de un sistem care ne-a învățat mai degrabă cum e să fim superficiali și ipocriți, decât să ne dezvoltăm etic și moral. Astăzi, în fața dumneavoastră, îmi reafirm dorința de a fi autentică și de a lupta pentru valorile în care cred.
Știu că acest discurs deranjează, dar sper să fie și un pas spre conștientizarea unor probleme care au fost băgate sub preș atâta timp.
În încheiere, vreau să transmit un mesaj clar: școala ar trebui să fie un sprijin, nu un obstacol. Nu voi mulțumi sistemului care m-a dezamăgit, însă vreau să-i celebrez pe acei dascăli care au dat o bucățică din ei de fiecare dată când s-au așezat la catedră și care au fost mereu acolo pentru noi.
Cu bune și cu rele liceul ne-a unit pentru că aveam un scop comun: să absolvim. Și uite că am făcut-o! Mult succes! Mulțumesc!”, a încheiat șefa de promoție de la liceul din Ineu, citată de ActiveNews.