Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat miercuri, 13 decembrie, înainte de a participa la Summitul Uniunea Europeană-Balcanii de Vest de la Bruxelles, că, în opinia sa, părerea majoritară în Consiliul European va rămâne cea de până acum și anume ca Ucraina și Republica Moldova să meargă împreună în ceea ce privește aderarea la Uniunea Europeană.
„Nu există nicio garanție la momentul acesta, când vorbim, că rezultatul va fi unul pozitiv și pentru asta vom purta discuții și iarăși discuții și vom sta până seara târziu în încercarea de a găsi un compromis acceptabil”, a explicat șeful statului.
Totodată, fiind întrebat dacă Ucraina și Republica Moldova vor fi tratate la pachet sau separat privind aderarea la UE, președintele României și-a exprimat speranța că se va găsi o soluție comună.
„Noi intrăm în Consiliu (European – n.r.) cu speranța să găsim o soluție comună, fiindcă arma noastră cea mai puternică este solidaritatea, unitatea Uniunii Europene. (…) În politică lucrurile se rezolvă cu compromis și faptul că în Consiliul European votul trebuie să fie unanim este, evident, o situație care necesită foarte multă muncă de lămurire. În acest moment trebuie să așteptăm rezultatul negocierilor. Nu pot să vă dau alt răspuns, fiindcă nu ar fi foarte corect”, a declarat Klaus Iohannis, înainte de a participa la Summitul Uniunea Europeană-Balcanii de Vest, miercuri, la Bruxelles.
Credit foto / Sursa: InfoPrut