Biserica Mănăstirii Hlincea, monument istoric, va fi restaurată cu fonduri de la Institutul Național al Patrimoniului – Timbrul Monumentelor Istorice.
Documentația necesară în vederea restaurării lăcașului de cult a fost depusă în prealabil și aprobată în decursul săptămânii.
Fondurile, în valoare totală de 180.100 lei, sunt nerambursabile. La această sumă, așezământul monahal va contribui cu alți 20.000 de lei, proveniți din fonduri proprii, donații ale credincioșilor și sponsorizări de la instituțiile centrale și locale.
Anul de construcție a Mănăstirii Hlincea nu poate fi stabilit cu exactitate, însă, potrivit istoricilor, cel mai probabil a fost construită după anul 1574 și înainte de 1591, de Maria, fiica lui Petru Şchiopul, şi de soţul acesteia, Zotu spătarul.
Din punct de vedere arhitectural, Mănăstirea prezintă un stil arhitectonic cu influențe muntene. Printre ctitorii așezământului monahal se numără și domnii Moldovei Miron Barnovschi și Vasile Lupu.
Credit foto / Sursa: Basilica