Conform unui comunicat publicat pe pagina oficială de facebook a Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., în prima jumătate a acestui an, piloții Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. au fost la datorie zilnic, efectuând 2968 de misiuni operative în slujba cetățenilor, desfăşurate pentru salvarea persoanelor aflate în dificulate şi pentru asigurarea, în sistem integrat, a unui climat de ordine şi siguranţă publică.
Dintre acestea, 2776 de misiuni au constat în intervenții SMURD, datorită cărora au fost salvate 2709 persoane aflate în dificultate, echipajele aeronavelor acționând pentru acordarea asistenței medicale de urgență, transferarea de urgență a pacienților critici, căutarea și salvarea persoanelor dispărute, precum şi pentru transportul echipelor medicale şi organelor prelevate pentru transplant.
Tipuri de intervenţii SMURD executate:
– Primare: 1461 (52,6% din totalul de intervenţii)
– Secundare: 1302 (46.9% din totalul de intervenţii)
– Speciale: 13 (0.5% din totalul de intervenţii).
În ceea ce priveşte sprijinul aerian oferit structurilor Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratul General de Aviaţie al M.A.I. a desfăşurat 192 de misiuni operative, în volum total de 738:55 ore de zbor.
Alături de colegii din cadrul Poliţiei Române, echipajele de zbor ale Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. au acţionat pentru căutarea şi salvarea personelor dispărute, precum şi pentru monitorizarea aeriană a traficului de pe arterele rutiere care pot concentra valori de trafic ridicat, în vederea prevenirii accidentelor de circulaţie.
Totodată, în perioada de referinţă, elicopterele Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. au participat la stagii de pregătire comună alături de structurile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în scopul unfiormizării modului de aplicare a procedurilor şi tehnicilor de intervenţie pentru tipurile de risc specific, în volum total de 51:23 ore de zbor.
În cooperare cu Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră au fost desfăşurate misiuni de survol aerian şi monitorizare aeriană a frontierei de stat. Misiunile au fost efectuate în zonele de responsabilitate ale Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara şi Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei.
De asemenea, Inspectoratul General de Aviaţie al M.A.I. a participat la sesiuni de pregătire în domeniul salvării cu suport aerian folosind troliul, alături de structurile specializate ale Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
În continuare, aeronavele Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. sunt pregătite să intervină pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate şi, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică. Totodată, elicopterele SMURD pot interveni în Republica Moldova şi Bulgaria, la solicitarea autorităților din statele vecine.
Credit foto: Inspectoratul General de Aviație al M.A.I.