Aproximativ 20.000 de bărbați în vârstă de recrutare au părăsit Ucraina de la începutul războiului de agresiunea al Rusiei, pentru a evita mobilizarea, informează BBC, referindu-se la datele statelor europene învecinate cu Ucraina.
Alți 21.000 de bărbați au fost capturați încercând să fugă peste hotare, iar mulți dintre aceștia foloseau documente false legate de probleme de sănătate.
„Unii au traversat râuri periculoase, în timp ce alții au optat să se deplaseze pe jos, sub acoperirea întunericului”, scrie publicația.
„Ce să fac [în Ucraina]?” a spus unul dintre bărbații fugari pe nume Evgheni. „Nu toți sunt luptători… nu trebuie să ții întreaga țară închisă. Nu poți să-i pui pe toți în aceeași oală, așa cum s-a întâmplat în Uniunea Sovietică”, a declarat bărbatul.
BBC a stabilit, prin solicitarea datelor privind traversările ilegale ale frontierei din partea statelor învecinate cu Ucraina, precum România, Republica Moldova, Polonia, Ungaria și Slovacia, că 19.740 de bărbați au traversat ilegal aceste țări între februarie 2022 și 31 august 2023.
Reprezentantul președintelui în Rada Supremă, Fedir Venislavski, recunoaște că problema este gravă, dar spune că „cei care încearcă să evite mobilizarea reprezintă între 1% și 5%” și „cu siguranță nu sunt critici pentru apărarea Ucrainei”
Guvernul nu are planuri de a crește mobilizare, a adăugat Venislavski.
Credit foto / Sursa: Știri din Bucovina