Sistemul educațional este ineficient, iar adaptarea sa la piața muncii lasă de dorit, arată Raportul asupra inflației, publicație trimestrială a BNR, ediția pentru T1 2024. Raportul a fost lansat într-o conferință la Banca Națională de Guvernatorul Mugur Isărescu.
„Încetinirea creșterii economice a început să aibă treptat ecou și pe piața muncii, aceasta fiind însă caracterizată de un grad de inerție destul de ridicat, la care contribuie inclusiv probleme structurale precum rată redusă de participare, deficitul de personal calificat sau sistemul educațional ineficient, a cărui adaptare la cerințele pieței lasă de dorit”, potrivit publicației Băncii Naționale a României.
Isărescu a anunțat, la rândul său, că urmează o perioadă de scădere a inflației (indicelui prețurilor de consum) și a dat de înțeles că urmează și scăderi ale dobânzii de politică monetară a băncii centrale, lucru care ar duce pe termen mediu și la scăderea dobânzilor la creditele în lei.
În prezentarea sa, guvernatorul BNR a arătat că pe piața muncii unul dintre riscurile la adresa traiectoriei proiectate a ratei inflației (4,7% la finalul anului 2024) este o „posibilă amplificare a gradului de necorelare între cerințele angajatorilor și pregătirea forței de muncă”.
Credit foto / Sursa: Edupedu