Generalul american Christopher Cavoli, comandantul suprem al forţelor aliate din Europa, a avertizat, miercuri, că fără ajutorul SUA pentru Ucraina avantajul Rusiei în privinţa loviturilor de artilerie va ajunge la 10 la 1, mai ales că Rusia plănuieşte să ajungă la o producţie de cel puţin trei milioane de lovituri de artilerie pe an, mai mult decât toate cele 32 de state NATO la un loc.
Cavoli a vorbit în faţa Comitetului Serviciilor Armate din Camera Reprezentanţilor, unde a spus că Rusia trage, în prezent, cinci lovituri de artilerie pentru fiecare lovitură trasă de ucraineni, iar aceasta diferenţă ar putea creşte la 10 la 1, în următoarele săptămâni.
„Dacă una dintre părţi poate trage, iar cealaltă nu poate răspunde, cea din urmă pierde. Deci, miza este foarte mare. Ei (n.r. ucrainenii) sunt dependenţi de noi, domnule preşedinte (n.r. al Comitetului). Iar fără sprijinul nostru, nu vor putea învinge”, a spus Cavoli.
De asemenea, Cavoli a avertizat şi asupra faptului că fără sprijinul SUA, Ucraina ar putea să rămână fără interceptoare de apărare aeriană „în scurt timp”.
Despre Rusia, Cavoli a adăugat că forţele sale nucleare şi strategice nu şi-au pierdut deloc capacitatea de a ataca, în contextul războiului.
„În timpul acestui conflict, forţele strategice ale Rusiei, aviaţia cu bătaie mare, capabilităţile cibernetice, spaţiale şi capabilităţile în zona electromagnetică nu şi-au pierdut deloc capacitatea. Forţele aeriene au pierdut câteva aeronave, dar doar 10% din flota lor. Forţele Navale au înregistrat pierderi mari în Marea Neagră – însă activitatea rusească navală la nivel mondial este încă mare. Rusia a crescut producţia echipamentelor cu bătaie mare şi precizie ridicată şi a început să cumpere rachete balistice, de croazieră, drone cu rază lungă de acţiune de la ţări terţe, care, înainte, stăteau departe de conflict. De fapt, doar forţele terestre au avut mai mult de suferit, pentru că au pierdut 2.000 de tancuri şi 315.000 de militari (răniţi sau morţi). Cu toate acestea, Rusia îşi reconstruieşte această categorie de forţe mai repede decât ne aşteptam. Armata rusă este, de fapt, mai mare acum – cu 15% – decât era când a invadat Ucraina”, a spus Cavoli.
Generalul american a atras atenţia asupra faptului că Rusia plănuieşte transformarea unor brigăzi motorizate în noi divizii şi unităţi şi mutarea acestora în zonele ocupate de Rusia în Ucraina, precum şi în Carelia şi în apropiere de Finlanda. Cât despre economia ţării, Cavoli spune că Moscova continuă să „afişeze o economie rezilientă şi capacitatea de a face faţă sancţiunilor şi controalelor pe export.
Şi planurile de producţie ale Rusiei s-au schimbat, întrucât plănuieşte să producă 3 milioane de lovituri de artilerie pe an, de trei ori mai mult decât credeau SUA că vor produce ruşii şi, oricum, mult mai multă cantitate decât toate cele 32 de state NATO la un loc.
„Indiferent de rezultatul războiului din Ucraina, Rusia va fi mai mare, mai letală şi mai furioasă pe Occident decât a fost înainte de invazie”, a conchis acesta, subliniind că ajutorul pentru Ucraina trebuie să continue, fiind esenţial pentru menţinerea securităţii Europei şi a lumii întregi.
Credit foto / Sursa: Monitorul Apărării si Securității